Studenţii susţin că locurile de cazare în cămine sunt insuficiente şi în acest an

Numărul de locuri disponibile în căminele universităţilor bucureştene sunt încă insuficiente pentru toţi studenţii care solicită un loc de cazare, susţin reprezentanţii organizaţiilor studenţeşti din Capitală.

Potrivit preşedintelui Uniunii Naţionale a Studenţilor din România, Ioan Poenaru, locurile în căminele Universităţii Politehnica din Bucureşti acoperă 80% din cererile depuse de studenţii acestei instituţii de învăţământ superior.

El a precizat pentru AGERPRES că pentru a fi acoperite mai multe cereri de cazare se măreşte numărul de studenţi în cameră. Astfel, în camerele pentru doi studenţi sunt cazaţi trei iar în cele pentru patru studenţi vor fi cazaţi cinci.

Un studiu realizat de o altă organizaţie studenţească – Alianţa Naţională a Organizaţiilor Studenţeşti din România (ANOSR) – în Universitatea Politehnica din Bucureşti şi remis AGERPRES a arătat că din cele 13.050 de locuri disponibile, au fost alocate studenţilor doar 12.451, însemnând că au rămas neocupate 599 de locuri, în condiţiile în care au fost depuse 15.412 cereri de cazare din partea studenţilor.

O situaţie asemănătoare se întâlneşte şi la Academia de Studii Economice, unde din 5.788 de locuri disponibile, au rămas neocupate 526, deşi au fost depuse 9.646 cereri, satisfăcând astfel doar 63% din studenţii universităţii.

Pe de altă parte, la Universitatea Arhitectură şi Urbanism „Ion Mincu”, Universitatea de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară, Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila, Universitatea Naţională de Muzică, Universitatea Naţională de Educaţie Fizică şi Sport şi Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative locurile disponibile în cămine au fost acordate în totalitate studenţilor, soluţionându-se majoritatea cererilor de cazare.

La polul opus se află Universitatea Tehnică de Construcţii Bucureşti, care acoperă în proporţie de 90% nevoia studenţilor, supracazând cu 214 locuri mai mult decât cele 2.514 disponibile şi având 3.280 de cereri de cazare.

În aceeaşi situaţie, potrivit studiului, se află şi Universitatea Naţională de Arte din Bucureşti şi Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică „I. L. Caragiale”, supracazând cu 47 de locuri mai mult decât cele 379 disponibile şi respectiv 33 din 306 de locuri disponibile, dar acoperind integral cererea studenţilor de cazare.

Pe de altă parte, studiul ANOSR relevă că în căminele studenţeşti condiţiile de cazare s-au îmbunătăţit. Astfel, în majoritatea universităţilor, studenţii au transmis faptul că beneficiază de condiţii bune în cămin. Pe de altă parte, majoritatea studenţilor au semnalat condiţii proaste de cazare în Universitatea de Arhitectură şi Urbanism ‘Ion Mincu’, unde, conform rezultatelor chestionarelor, 67,4% dintre studenţi se plâng de acest aspect.

Din cauza diferenţei între locurile de cazare puse la dispoziţia studenţilor şi solicitările de cazare, departajarea între studenţi se face, în principal, pe baza mediei de studiu. De exemplu, 62,4% din studenţii Academiei de Studii Economice susţin că din cauza mediei mari necesare este foarte greu să obţină un loc în cămin.

În privinţa tarifelor practicate de universităţi, acestea diferă în funcţie de numărul de locuri în cameră, de condiţiile de cazare, variind pentru camere cu baie proprie şi cele cu modul sau baie comună.

Astfel, în Universitatea Tehnică de Construcţii, regia de cămin fluctuează între un minim de 87 lei şi un maxim de 160 lei, în căminele Universităţii Bucureşti regia minimă de cămin este de 182 lei iar cea maximă – de 265.

În Academia de Studii Economice pentru camere de trei, patru sau cinci locuri taxa este de 103 lei, în timp ce pentru o cameră cu două locuri aceasta ajunge la 174 lei. Pentru căminele Universităţii Naţionale de Artă Teatrală şi Cinematografică „I. L. Caragiale” regia minimă este de 130 lei iar cea maximă de 190 lei.

La Universitatea Naţională de Educaţie Fizică şi Sport taxa minimă percepută studenţilor pentru cămin este de 150 lei iar cea maximă – de 210 lei. Cea mai mare diferenţă între regia minimă şi cea maximă se află în căminele Universităţii de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară, unde variază de la 100 lei la 800 lei.

Conform Legii Educaţiei Naţionale nr.1/2011, regia de cămin nu poate fi mai mare decât diferenţa dintre cheltuielile totale de întreţinere şi valoarea subvenţiei de stat iar universităţile trebuie să afişeze lunar, în locuri accesibile studenţilor, bilanţul venituri-cheltuieli pentru fiecare cămin.

AGERPRES

Articole asemănătoare

Lasă un răspuns

Acest site foloseste cookie-uri. Prin continuarea navigarii pe site sunteti de acord cu modul de utilizare a acestor informatii si cu politica de utilizare a cookie-urilor. Info

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close