Percheziții într-un caz de corupție în învățământul universitar

Biroul de informare publică şi relaţii cu presa din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este împuternicit să aducă la cunoştinţa opiniei publice următoarele: Procurori ai Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie efectuează cercetări într-o cauză penală față de un cadru didactic universitar şi studenţi sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de dare mită, luare de mită, trafic de influenţă, cumpărare de influenţă şi abuz în serviciu, existând suspiciuni că, în cursul lunilor iulie –…

Mai multe

Învăţătoarea din Târgu Jiu renunţă la greva foamei

Conducerea de la şcoala „Al. Ştefulescu” a găsit soluţii pentru ca învăţătoarea Melania Boja să îşi continue activitatea în aceeaşi sală de clasă în care predă de 10 ani. Boja ameninţase că, în caz contrar, va intra în greva foamei în prima zi de şcoală. Clasa pregătitoare a acesteia fusese repartizată într-o anexă a şcolii, un fost atelier. Învăţătoarea se simţea persecutată, mai ales după ce a depus mărturie la Parchet, în dosarul presupuselor fraude de la evaluarea naţională. Luni, 15 septembrie, este aşteptat la Gorj premierul Victor Ponta, care…

Mai multe

Plângere la DNA pentru un schimb de catedră

Şcoala „Constantin Săvoiu” din Târgu Jiu are doi profesori titulari cu câte 18 ore pe biologie, deşi sunt disponibile 29 de ore, nu 36. S-a ajuns în această situaţie după ce în vară a fost aprobat un schimb de posturi între o profesoară de la şcoala târgujiană şi o profesoară din Novaci. Schimbul a fost ilegal, deoarece profesoara care a cedat locul nu avea 18 ore pe biologie, ci 14, la care se adăugau patru opţionale. Cea care a făcut sesizarea, Mariana Negrea, este tot profesor de biologie la această…

Mai multe

Greva japoneza la Liceul de muzica din Targu Jiu

O profesoară de la Liceul de Muzică şi Arte Plastice „Constantin Brăiloiu” din Târgu Jiu a intrat în grevă japoneză. Liliana Ştefănescu protestează astfel faţă de modul în care a fost constituit Consiliul de Administraţie al şcolii. Spune că totul s-a desfăşurat în mod dictatorial, noua echipă fiind impusă de noul director al şcolii, Dumitru Pasăre. Conducerea unităţii infirmă toate acuzaţiile aduse, explicând că noul consiliu a întrunit majoritatea voturilor. Detalii pe pandurul.ro.

Mai multe

Proteste la CN Tudor Vladimirescu din Gorj

Prima zi de şcoală a adus nu doar de emoţii, bucurii, ci şi …proteste. Îndreptăţite, spun mai mulţi părinţi de la Colegiul Naţional „Tudor Vladimirescu”, care sunt decişi să înfrunte hotărârea Inspectoratului Şcolar Judeţean de a o înlocui pe actuala învăţătoare de la clasa a III-a. De cealaltă parte, conducerea Inspectoratului Şcolar Judeţean Gorj spune că nu face decât să aplice legea, iar dascălul este pensionar. Detalii pe impactingorj.com.

Mai multe

Invatatoare fara elevi in Targu Jiu

Deşi în prima zi se aşteptau ca aproape 40 de elevi să vină în clasa I, învăţătorii de la Liceul Teologic au avut un şoc atunci când au văzut că doar jumătate le trec pragul. În această situaţie una dintre clase nu a mai fost alcătuită, iar una dintre învăţătoare s-a văzut în situaţia de a rămâne fără post. Gheorghe Benegui, directorul acestei unităţi, spune că dintre cei 38 de elevi care şi-au depus dosare de înscriere, doar 20 au venit în prima zi de şcoală în clasa I. Interesant…

Mai multe

Rectorul Universitatii „Constantin Brancusi” acuza lipsa de transparenta in clasificarea universitatilor

Lipsa de transparenţă în clasificarea universităţilor este principalul reproş al conducerii Universităţii „Constantin Brâncuşi”(UCB) din Târgu-Jiu, la adresa Ministerului de resort. Potrivit Legii Educaţiei Naţionale, universităţile sunt clasificate în trei categorii, iar Universitatea din Târgu-Jiu este plasată pe lista celor centrate pe educaţie. În consecinţă, instituţia nu primeşte bani pentru cercetare, iar publicaţiile se vor orienta către străinătate. Detalii pe impactingorj.com.

Mai multe

Scolile postliceale, o sansa pentru „picatii” la Bac

Şcolile postliceale sunt soluţia la care apelează absolvenţii de liceu care nu au luat examenul de bacalaureat. Chiar dacă abia s-a dat startul la înscrieri, directorii unităţilor de învăţământ se aşteaptă ca solicitările să depăşească numărul de locuri puse la dispoziţie. Pentru că reprezintă o portiţă de scăpare a celor care nu au trecut de examenul maturităţii, diploma de bacalaureat nefiind necesară la înscrieri, directorii consideră că la şcolile postliceale va fi concurenţă mai mare decât la facultăţi, având în vedere numărul mare de picaţi de la bac. În Târgu…

Mai multe

Acest site foloseste cookie-uri. Prin continuarea navigarii pe site sunteti de acord cu modul de utilizare a acestor informatii si cu politica de utilizare a cookie-urilor. Info

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close