Eugen Teodorovici: Am alocat peste 50 milioane de euro pentru a acorda sprijin de minimum 150 de euro cadrelor didactice

Ministerul Fondurilor Europene, în calitate de Autoritate de Management pentru Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane (POS DRU), anunţă lansarea în consultare publică a ghidului „Dezvoltarea carierei didactice”. „Am alocat peste 50 milioane de euro pentru a sprijini profesorii României, prin intermediul Programului Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane. Cadrele didactice care vor urma cursuri de formare profesională vor primi un stimulent în valoare de minimum 150 de euro, urmând să vedem, în funcţie de alocarea financiară, dacă putem acorda o sumă puţin mai mare, de 160 de euro, pentru cumpărarea…

Mai multe

Comunicat ASIS cu privire la cei ”150 euro”

Alianța sindicatelor din învățământ Suceava (ASIS) a transmis un comunicat cu privire la suma forfetară care urmează să fie acordată cadrelor didactice: ”În ultima perioadă, primim tot mai multe informații potrivit cărora unele organizații sindicale, neafiliate la F.S.L.I., își arogă meritul pentru cei 150 de euro  pe care urmează să îi primească toți dascălii din România și, ce este mai grav, există și situații în care, sub pretextul acordării acestei sume doar pentru cei care au o anumită “culoare” sindicală, se încearcă racolarea membrilor afiliați la federația noastră. Pentru o…

Mai multe

Se văd cei 150 de euro pentru profesori

A fost publicată în Monitorul oficial al României, partea I, nr. 711/29.09.2014, Ordonanța de urgență a guvernului nr. 58 din 22 septembrie 2014, privind stabilirea unor măsuri financiare și modificarea unor acte normative, care prevede, printre altele: ”Art. V. –(1) Începând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, în anul școlar/universitar 2014-2015 se poate acorda o subvenție sub formă de sumă forfetară personalului didactic din învățământul preuniversitar de stat și universitar de stat, încadrat cu contract individual de muncă pe perioadă nedeterminată sau determinată pentru dezvoltare profesională.…

Mai multe

An nou școlar, promisiuni noi

Conform Agerpres, Ministrul Educației Naționale, Remus Pricopie, a promis duminică 150 de euro pentru fiecare cadru didactic, sumă forfetară pentru dezvoltarea profesională, banii urmând să provină din fondurile structurale. De asemenea, ministrul a promis că va încercă să rezolve problema cadrelor didactice, având în vedere că sunt unele unități administrativ-teritoriale care nu decontează contravaloarea acesteia, conform legii. Pentru elevii de liceu, ministrul a anunțat creșterea treptată a sumei alocate prin programul ”Bani de liceu” până la 250 de RON. Rămâne de văzut câte promisiuni se vor materializa până la alegeri, câte…

Mai multe

Acest site foloseste cookie-uri. Prin continuarea navigarii pe site sunteti de acord cu modul de utilizare a acestor informatii si cu politica de utilizare a cookie-urilor. Info

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close