Proiect regulament Registrul national al performantei sportive

Proiect de regulament privind constituirea registrului naţional al performanţei sportive Art. 1. – (1) „Regulamentul de organizare şi funcţionare a unităţilor de învăţământ cu program sportiv suplimentar” este elaborat în conformitate cu prevederile Legii nr.1/2011, Legea educaţiei naţionale, Art.42, alin.(12). (2) Regulamentul privind constituirea „Registrului naţional al performanţei sportive” stabileşte instrucțiunile de întocmire şi completare a acestui registru, înregistrările care se efectuează, precum şi orice alte elemente în legătură cu acesta. Art. 2. – Regulamentul privind constituirea „Registrului naţional al performanţei sportive” cuprinde norme referitoare la înscrierea şi evidenţa elevilor…

Mai multe