Universitatea „Valahia” din Târgovişte – Cea mai bună universitate regională

Comitetul Socrates al Europe Business Assembly a nominalizat Universitatea „Valahia” la titlul de Cea mai buna universitate regională. Propunerea vine ca urmare a recunoaşterii activităţii încununată de succes a Universităţii „Valahia” în sfera profesională, ştiinţifică şi educaţională, precum şi a nivelului înalt de pregătire al absolvenţilor săi. S-a ţinut cont, de asemenea, de reputaţia neştirbită, dezvoltarea dinamică, realizările ştiinţifice durabile ale universităţii, dar şi de recomandările venite din partea partenerilor Europe Business Assembly. Totodată, rectorului Universităţii „Valahia”, conf. univ. dr. Călin Dinu Oros, îi va fi conferit titlul de Cel…

Mai multe

Ecaterina Andronescu: Programele europene au avut o contribuţie majoră asupra educaţiei româneşti

Programele europene de tip Tempus, Socrates, Leonardo şi Erasmus au avut o contribuţie majoră asupra sistemului educaţional românesc, a declarat, miercuri, ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, cu prilejul lansării evenimentului „Tineret în mişcare în România”. „Am avut de câştigat de pe urma unor astfel de programe pentru că experienţa pe care au câştigat-o generaţiile tinere a făcut punţi de comunicare între învăţământul românesc şi cel străin”, a afirmat ministrul. Andronescu a afirmat că şi-ar dori ca mişcarea de mobilitate a studenţilor să aibă un dublu sens, iar un număr mare de…

Mai multe

Acest site foloseste cookie-uri. Prin continuarea navigarii pe site sunteti de acord cu modul de utilizare a acestor informatii si cu politica de utilizare a cookie-urilor. Info

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close