Măsuri de ordine interioară pentru întărirea siguranţei civice în unităţile de învăţământ preuniversitar

În funcţie de specificul fiecărei unităţi şcolare se va elabora şi aproba de către consiliul profesoral şi cu consultarea comitetului de părinţi, planul de măsuri de ordine interioară pentru întărirea siguranţei civice, cu respectarea criteriilor prevăzute de prezentul plan. Criteriile au în vedere stabilirea regulilor de acces şi realizarea securităţii obiectivului, în scopul înlăturării riscurilor producerii unor fapte care pot aduce atingere integrităţii şi demnităţii persoanei, avutului privat şi public. 1. Accesul persoanelor şi autovehiculelor în incinta unităţilor de învăţământ preuniversitar se face numai prin locurile special destinate acestui scop, pentru a permite organizarea supravegherii…

Read More

Consiliul Național al Elevilor cere Parlamentului să modifice legea privind siguranţa în şcoli

Consiliul Național al Elevilor, împreună cu Asociația Elevilor din Constanța și Academia Tinerilor, solicită Parlamentului să modifice Legea nr. 35/2007 privind creșterea siguranței în școli astfel încât elevii și cadrele didactice să fie cu adevărat în siguranță. Având în vedere faptul că la Camera Deputaților a fost înregistrată o propunere legislativă pl-x 301/2015 care are ca obiect siguranța în unitățile de învățământ, solicităm Comisiei de învățământ a Camerei Deputaților ca în ședința de marți, 31 martie 2015, să țină cont de amendamentele propuse de cele 3 organizații. Constatăm că actuală…

Read More

Întâlnire pe tema siguranţei în şcolile din Sectorul 6

Primarul Sectorului 6, Rareş Mănescu, alături de viceprimarul Gabriel Petrea, participă Joi, 4 Octombrie 2012, la sediul Primăriei Sectorului 6, începând cu ora 12.00, la o întâlnire cu reprezentanţi din cadrul Poliţiei Naţionale, consilieri locali, directori din cadrul serviciilor descentralizate Sector 6, precum şi cu reprezentanţii firmelor de pază care au încheiate contracte cu unităţile de învăţământ din Sectorul 6. Scopurile întâlnirii sunt identificarea şi dezbaterea punctelor vulnerabile ale siguranţei în unităţile de învăţământ din Sectorul 6 pentru evitarea oricăror incidente. ‘Începerea noului an şcolar implică sporirea gradului de siguranţă…

Read More

Controale la creșe, grădinițe și cămine

Directorul executiv al DSVSA Constanța – Dr.Lazăr Romeu – a dispus controale pentru siguranța alimentelor atât a elevilor cât și a celor din grădinițe, creșe, cămine. S-a facut si se vor face controale in toate unitatile de alimentatie publica si vanzare cu amanuntul amplasate atat in incinta cat si cele din apropierea unitatilor mai sus mentionate din judetul Constanta. De asemenea de o saptamana s-a trecut la verificarea conditiilor sanitare veterinare in care se realizeaza vanzarea cu amanuntul a produselor de origine animala in unitati inregistrate de tip carmangerie si…

Read More

Planul privind siguranţa publică în şcoli, aprobat de prefectul Capitalei

Prefectul Capitalei, Mihai Cristian Atănăsoaei, a aprobat marţi Planul de măsuri privind asigurarea climatului de siguranţă publică în incinta şi în zona adiacentă unităţilor de învăţământ preuniversitar din Bucureşti, în anul şcolar 2011-2012, întocmit în colaborare cu Poliţia Capitalei, Direcţia Generală de Jandarmi a Municipiului Bucureşti, Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti şi însuşit de poliţiile locale. Conform planului, Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti va trebui să pregătească personalul din subordine şi cadrele şcolare în vederea prevenirii delincvenţei juvenile în şcoli, să realizeze analiza fiecărei unităţi de învăţământ în…

Read More

Acest site foloseste cookie-uri. Prin continuarea navigarii pe site sunteti de acord cu modul de utilizare a acestor informatii si cu politica de utilizare a cookie-urilor. Info

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close