Sesiunea de Comunicări Ştiinţifice pentru Elevi – „Noi și Economia”

Facultatea de Știinţe Economice, din cadrul Universităţii „Ovidius” din Constanţa, organizează sâmbătă, 25 aprilie 2015, cea de-a III-a ediție a Sesiunii de comunicări științifice pentru elevi – „Noi și Economia”, care va avea loc începând cu ora 10.00, la sediul din Aleea Universităţii nr. 1, clădirea Campus 1, Sala A02 (etaj 1). Evenimentul este deschis tuturor elevilor din învăţământul preuniversitar, care vor prezenta public un eseu al cărui subiect trebuie să se încadreze în una dintre următoarele arii tematice: – Antreprenoriat; – Marketing în afaceri; – Turismul – provocări şi…

Mai multe

Sesiunea națională de comunicări științifice pentru profesorii de Matematică

Sâmbătă, 15 noiembrie 2014, la Colegiul Național Spiru Haret din București, va avea loc Sesiunea Națională de Comunicări Științifice pentru Profesorii de Matematică, activitate conexă Concursului Național de Matematică ”Laurențiu Panaitopol”, în organizarea Filialei București a Societății de Științe Matematice din România, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar al Municipiului București, Colegiul Național ”Spiru Haret” și Centrul de Documentare și Informare ”Laurențiu Panaitopol”. Tema centrală a sesiunii: ”Educație și cercetare matematică: tradiție, continuitate și viitor”. Secțiuni: Personalități implicate în dezvoltarea educației matematice. Educația matematică în actualitate. Precizări privind înscrierea cu lucrări:…

Mai multe

Sesiunea internationala de comunicari stiintifice ”Omul si societatea – perspectiva didactica”

Sesiunea internationala de comunicari stiintifice ”Omul si societatea – perspectiva didactica” Are loc in fiecare an, fiind vorba de un proiect stiintific derulat pe o perioada de 4 ani. Pentru detalii, descarca documentul AICI.

Mai multe

Rezultatele finale la bacalaureat vor fi afişate miercuri

Rezultatele finale ale examenului de bacalaureat în sesiunea de toamnă după soluţionarea contestaţiilor vor fi afişate miercuri, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului (MECTS). Procentul elevilor care au promovat examenul naţional de bacalaureat din anul şcolar 2010-2011 în sesiunea august-septembrie este de 19,52 % raportat la numărul de candidaţi prezenţi, adică 17.778 de candidaţi, în timp ce procentul elevilor care au reuşit la examenul de bacalaureat, raportat la numărul de candidaţi înscrişi, este de 16,06 %, potrivit unui centralizator al Centrul Naţional de Evaluare şi Examinare…

Mai multe

16,06% promovabilitatea la a doua sesiune de Bac

Rata de promovabilitate la cea de-a doua sesiune a examenului de bacalaureat a fost de 16,06% din numărul candidaţilor înscrişi, a anunţat ministrul educaţiei, Daniel Funeriu, într-o conferinţă de presă susţinută marţi la sediul MECTS. El a anunţat că numărul celor care au promovat examenul de bacalaureat este de 111.125, această cifră urmând să fie corectată după soluţionarea celor 20.019 contestaţii. Ministrul a dorit să sublinieze că şi anul viitor condiţiile în care se vor susţine examenele de maturitate vor fi la fel de severe ca şi cele din acest…

Mai multe

Acest site foloseste cookie-uri. Prin continuarea navigarii pe site sunteti de acord cu modul de utilizare a acestor informatii si cu politica de utilizare a cookie-urilor. Info

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close