PNL propune acordarea unui spor reparatoriu de 15% pentru bugetarii cu doctorat

PNL susține, printr-o propunere legislativă, acordarea sporului reparatoriu de 15% în salariul de bază pentru personalul bugetar care posedă titlul științific de „doctor”, a declarat, marți, vicepreședintele PNL, Raluca Turcan. Ea consideră că, în prezent, mai multe categorii profesionale, cum ar fi cadrele didactice, juriștii, inginerii sunt discriminați pentru că și-au obținut titlul de doctor după data de 1 ianuarie 2010. Turcan precizează că, începând cu 1 ianuarie 2010, personalul din sectorul bugetar a fost reîncadrat conform prevederilor Legii-cadru nr. 330/ 2009, iar sporurile acordate prin legi sau hotărâri ale…

Mai multe

Raluca Turcan cere anularea concursului pentru inspectori școlari generali

Vicepreşedintele PNL, Raluca Turcan, cere, în cadrul unei declaraţii de presă, anularea concursurilor pentru funcţia de inspector școlar general şi stoparea organizării celorlalte concursuri. „1. Cer Ministerului anularea concursurilor pentru funcţia de inspector școlar general şi stoparea organizării concursurilor pentru funcţiile de inspectori școlari adjuncţi şi directori de CCD-uri. 2. Solicit organizarea unui nou concurs, COMUN pentru toate cele trei categorii de manageri: inspectori școlari generali, inspectori școlari adjuncţi şi directori de CCD-uri, pentru a economisi timp, bani şi pentru a eficientiza munca viitoarelor echipe de management. Aceste concursuri trebuie…

Mai multe

Raluca Turcan acuză: Avocatul Poporului este Avocatul Guvernului Ponta!

”Victor Ciorbea girează Ordonanţa care reporneşte tiparniţele de diplome fără valoare, permite accesul tinerilor fără bacalaureat în colegiile universitare, politizează învăţământul la toate nivelurile şi introduce doctoratul fără frecvenţă. Pe scurt: Victor Ciorbea strangulează învăţământul românesc la comanda lui Victor Ponta. Avocatul Poporului nu a fost sesizat să ne spună dacă modificările aduse Legii Educaţiei Naţionale sunt oportune, pozitive, corecte sau dacă OUG nr. 49/2014 este sau nu susţinută de sindicate! Avocatul Poporului trebuie să sesizeze Curtea Constituţională în materie de constituţionalitate. CCR este instituţia care trebuie să se pronunţe…

Mai multe

Raluca Turcan: ACL depune marți la Camera Deputaților o moțiune simplă privind Educația

Deputata PDL Raluca Turcan a anunţat că ACL va depune marți la Camera Deputaților o moțiune simplă cu titlul „PSD amanetează educația pentru a achiziționa voturi”, în care cere demisia ministrului Educației și retragerea Ordonanței de Urgență 49/2014. „ACL consideră incalificabil modul în care PSD gestionează învățământul românesc și a decis să depună marți moțiunea simplă „PSD amanetează educația pentru a achiziționa voturi”. Ponta este într-un mod cinic și trist potențial candidat pentru Cartea Recordurilor. PSD a răsturnat valorile în educația românească și le spune cu cinism elevilor de clasa…

Mai multe

ACL solicită demisia ministrului Educației

Printr-un comunicat de presă, Raluca Turcan, vicepreședinte ACL, solicită demisia ministrului Remus Pricopie, avertizând că, o dată cu începerea anului școlar, două bombe vor pulveriza guvernarea Ponta: ”I. 2014 este al doilea an în care copiii de clasa I încep anul școlar fără manuale! 2014 este anul în care și copiii de clasa a II-a încep anul fără manuale. Programa școlară a fost schimbată încă din IUNIE 2012 dar nici până acum guvernul Ponta, Ministerul Educației, nu au tipărit manualele pentru clasele I și a II-a. Se invocă apariția contestațiilor în…

Mai multe

Turcan: Andronescu, prinsă între ciocanul dovezilor de plagiat și nicovala PSD în cazul lui Ponta

Ministrul Ecaterina Andronescu demonstrează în fiecare zi de amânare a unei decizii în cazul plagiatului Ponta că este un simplu membru de partid, susține vicepreședintele PDL Raluca Turcan. Turcan a transmis miercuri un comunicat de presă în care îi transmite ministrului Educației că după toate datele prezentate în acest caz, îi va trebui retras titlul lui doctor actualului premier. „Ministrul Ecaterina Andronescu demonstrează în fiecare zi de amânare a unei decizii în cazul plagiatului Ponta că este un simplu membru de partid. Este de neînţeles de ce îi trebuie atât…

Mai multe

Acest site foloseste cookie-uri. Prin continuarea navigarii pe site sunteti de acord cu modul de utilizare a acestor informatii si cu politica de utilizare a cookie-urilor. Info

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close