Aşteptările elevilor legate de prevenirea şi stoparea incidentelor

Aşteptările elevilor legate de prevenirea şi stoparea incidentelor violente sunt diferenţiate, astfel încât: de la profesori/diriginţi: să stea cât mai mult timp în şcoală şi lângă clasă; să dea dovadă de mai multă atenţie faţă de persoanele din clasă care constituie un real pericol pentru colegi; să acorde respect elevilor, fără să-i umilească; să se implice mai mult în evitarea acestor incidente; să nu permită pătrunderea în şcoală a persoanelor din exterior (cu excepţia familiilor elevilor); să informeze mai mult părinţii persoanelor implicate în incidente violente; să intervină atunci când…

Mai multe

Sorin Cîmpeanu: Salariile din Educație vor crește, cel mai probabil, de la 1 decembrie

Într-un interviu pentru ProTv, ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a declarat că luni, 12 octombrie, va avea loc runda finală de negocieri cu reprezentanţii sindicatelor din învăţământ pentru a stabili procentul de creştere a salariilor. „Sindicatele au cerut creşteri salariale de 15%. Guvernul, la ultima întâlnire, a propus creşteri salariale de 10%. După cum ştim, în sănătate am avut deja creşteri de 25% de la 1octombrie. Sunt îndreptăţit să cred că, după calculele pe care le vom finaliza zilele acestea, va fi posibilă o creştere salarială care să pună semnul egal între…

Mai multe

Precizări referitoare la realizarea examenului psihologic al cadrelor didactice

Adresa nr. 8120/632 din 13.09.2012 a Colegiului Psihologilor din România Prin prezenta, Colegiul Psihologilor din România, în calitate de autoritate competentăîn reglementarea standardelor de calitate în serviciile psihologice, vă aduce câteva precizări referitoare la realizarea examenului psihologic al cadrelor didactice și altor categorii de personal din învățământul preuniversitar. Potrivit dispozițiilor art. 13 lit. j) din Legea nr. 319/2006, angajatorul are obligația realizării examenului psihologic la angajare și a examenului psihologic periodic, în cazul în care starea de aptitudine, din punct de vedere psihologic, reprezintă o condiție pentru ocuparea unei funcții.…

Mai multe

Sesiunea națională de comunicări științifice pentru profesorii de Matematică

Sâmbătă, 15 noiembrie 2014, la Colegiul Național Spiru Haret din București, va avea loc Sesiunea Națională de Comunicări Științifice pentru Profesorii de Matematică, activitate conexă Concursului Național de Matematică ”Laurențiu Panaitopol”, în organizarea Filialei București a Societății de Științe Matematice din România, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar al Municipiului București, Colegiul Național ”Spiru Haret” și Centrul de Documentare și Informare ”Laurențiu Panaitopol”. Tema centrală a sesiunii: ”Educație și cercetare matematică: tradiție, continuitate și viitor”. Secțiuni: Personalități implicate în dezvoltarea educației matematice. Educația matematică în actualitate. Precizări privind înscrierea cu lucrări:…

Mai multe

Salarizarea activității de dirigenție a profesorilor consilieri școlari

Nota MEN nr. 886/DGMRURSU/14.X.2014 referitoare la Salarizarea activității de dirigenție a profesorilor consilieri școlari În conformitate cu prevederile OMEN nr. 3608/18.06.2014 pentru modificarea și completarea Regulamentului privind organizarea și funcționarea centrelor județene/al municipiului București de resurse și asistență educațională, aprobat prin OMECTS nr. 5555/2011, profesorul consilier școlar poate desfășura și activități de diriginte la solicitarea conducerilor unităților de învățământ în care își desfășoară activitatea. Având în vedere prevederile punctului 2 al OMEN nr. 3608/18.06.2014: ”Fiecare profesor consilier școlar care desfășoară activități de diriginte beneficiază de o singură indemnizație de dirigenție,…

Mai multe

Doi profesori corectori și un inspector din Brăila au fost reținuți de DNA

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Galaţi au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reţinerea, pentru 24 de ore, a următorilor inculpați: DANIELESCU MANUELA MIRELA, inspector şcolar specializarea matematică în cadrul Inspectoratului Școlar Județean (I.Ș.J) Brăila, în sarcina căreia s-au reţinut trei infracţiuni concurente de complicitate la luare de mită DAMIAN VALENTIN FLORIN, profesor corector la Colegiul Tehnic Panait Istrati din Brăila, la examenul de bacalaureat în sesiunea august – septembrie 2014, în sarcina căruia s-au reţinut infracţiunea de luare de mită HARET DANIELA, profesor…

Mai multe

MEN – Precizări privind încadrarea personalului didactic care predă curriculum de specialitate din cadrul ariei curriculare ”Tehnologii”

Nota MEN nr. 56604 din 22.09.2014 – Precizări privind încadrarea personalului didactic care predă curriculum de specialitate din cadrul ariei curriculare ”Tehnologii” 1. În conformitate cu prevederile Legii educației naționale nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare, și ale Ordinului Ministrului educației naționale nr. 3637/19.06.2014 privind structura anului școlar 2014-2015, norma didactică pentru anul școlar 2014-2015 se calculează pentru numărul de săptămâni ale anului școlar, respectiv 36 de săptămâni. 2. În învățământul profesional și tehnic (învățământul profesional, liceu – filiera tehnologică, învățământul postliceal), numărul de săptămâni de cursuri este stabilit…

Mai multe

67 de elevi și 18 profesori au fost evacuați din Orșova

Ministrul de Interne, vicepremierul Gabriel Oprea, a anunțat luni, la videoconferința cu prefecții, că 67 de elevi și 18 profesori din mai multe școli aflate în orașul Orșova, județul Mehedinți, unde situația provocată de inundații este una gravă, au fost evacuați și transportați în condiții de siguranță în afara zonelor de risc cu ajutorul echipajelor Poliției de Frontieră. O altă operațiune desfășurată luni a dus la salvarea a zece persoane, dintre care trei copii, care erau izolate de ape în două pensiuni de pe malul Dunării. Sursa: AGERPRES.

Mai multe

Directivă nouă în şcoli: profesorii care sunt de serviciu vor însoţi persoanele străine

Ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu a declarat că a introdus o regulă nouă în şcoli pentru siguranţa elevilor şi anume, profesorii de serviciu vor avea obligaţia să însoţească persoanele străine care intră în unitatea de învăţământ cu diverse probleme, iar poarta trebuie să fie încuiată pe durata orelor. „Sa fim seriosi, scoala nu poate fi transformata intr-o cazarma. Nu se poate spune: «Pe aici nu se trece!». Scoala trebuie sa fie o institutie in care oamenii invata si cum sa se comporte, iar acest lucru este foarte important. (…) Eu nu…

Mai multe

Profesorii români şi bulgari, cel mai prost plătiţi din UE

Profesorii din România şi Bulgaria sunt cel mai prost plătiţi din Uniunea Europeană, în timp ce dascălii din Luxemburg, Danemarca şi Austria au cele mai bune salarii, relevă unui raport publicat pe site-ul Comisiei Europene, consultat marţi de AGERPRES. Publicarea raportului, realizat de Reţeaua Eurydice a CE, coincide cu Ziua Mondială a Profesorilor /5 octombrie/. Documentul compară salariile profesorilor şi directorilor de şcoli din sectorul public din cele 27 de state membre ale Uniunii Europene, Islanda, Liechtenstein, Norvegia şi Turcia. Datele, ce au în vedere anul şcolar 2009-2010, se referă…

Mai multe

Tablete PC pentru profesorii din Arad

Primăria Arad va cumpăra tablete PC pentru profesori, cu 190.000 de euro. Ar fi vorba, conform informaţiilor din presa locală, despre un proiect inedit la nivel naţional, prin care vor fi analizate performanţele elevilor şi ale cadrelor didactice, iar la sfârşit 900 de profesori se vor alege cu aceste instrumente. „Tabletele PC vor exista ca nişte cataloage electronice. Sunt instrumentele prin care profesorul va introduce date în sistemul informatic la fiecare curs, fiind astfel posibilă o evaluare generală a performanţelor şcolare sau a absenteismului„, spune Corina Drăghici, purtătorul de cuvânt…

Mai multe

Universitatea Parlamentul – cea mai mare din Romania

Ministerul Educatiei a publicat recent topul universitatilor din Romania. A uitat insa un amanunt: cea mai mare universitate de la noi se afla de fapt in Parlament. 75 de parlamentari (45 de senatori si 30 deputati) predau in invatamantul superior. Daca avem atat de multi specialisti, cum de nu reusim sa facem reforma in Educatie? In 2010, in Romania existau 49 de universitati de stat, 34 de universitati private acreditate si aproape 30 de universitati private cu autorizatie provizorie de functionare. Nume grele ale politicii de la noi predau in…

Mai multe

Dascali la matura

Au revenit la scoala, dar nu au intrat in cancelarii, ci in salile de clasa, la smotru. Este cazul profesorilor de la Scoala numarul 3 din Rm. Sarat, care au lasat deoparte stilourile si au pus mana pe mopuri, maturi si farase pentru a face curat in toate salile. Harnicia dascalilor are si o explicatie. Scoala are bani putini pentru a angaja pe cineva pentru o curatenie generala. Integral pe tvsatrm.ro.

Mai multe

Proiect metodologie profesori mentori

Proiect de metodologie privind constituirea corpului profesorilor mentori pentru coordonarea efectuării stagiului practic în vederea ocupării unei funcţii didactice Art. 1. – Prezenta metodologie este elaborată în baza prevederilor Art. 248, 247, 236, 262, 241 din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011. Elaborată în baza Legii educaţiei naţionale nr. 1/2011, în conformitate cu prevederile: – art. 248, alin. (2) privind constituirea Corpului profesorilor mentori la nivelul inspectoratelor școlare județene/al municipiului București, în vederea efectuării stagiilor de practică pentru ocuparea unei funcţii didactice; – art. 248, alin. (1) privind necesitatea efectuării unui…

Mai multe

Ialomitianu vrea, dar … nu prea poate

Ministrul de Finanţe, Gheorghe Ialomiţianu, a declarat că doreşte revenirea la salariile din 2010 în anul 2012, dar acest lucru se va decide la momentul întocmirii şi definitivării bugetului de stat. Acesta a adăugat că se va ţine cont şi de situaţia internaţională, dar şi de asigurarea consolidării fiscale. În ceea ce priveşte plata sumelor cuvenite în urma hotărârilor judecătoreşti, Ialomiţianu a explicat că bugetul de stat nu poate plăti la nivelul la care acestea sunt înregistrate. Secretarul de stat în Ministerul Finanţelor Publice Gheorghe Gherghina anunţa în luna aprilie…

Mai multe

Profesorii sustin metodele alternative de predare

Un studiu realizat în rândul profesorilor relevă că introducerea metodelor pedagogice inovative stimulează interesul elevilor pentru învăţare şi aprofundare şi dezvoltă creativitatea acestora. 63,8% dintre profesori susţin metodele alternative de predare şi au introdus la clasă practici pedagogice opţionale pentru elevii clasei a XI-a. Concluzia reiese dintr-un studiu realizat în rândul a 345 de cadre didactice, care analizează efectele implementării la nivel naţional a cursului transdisciplinar „Învăţarea pentru societatea cunoaşterii”, dezvoltat de compania SIVECO Romania în cadrul proiectului „Proces educaţional optimizat în viziunea competenţelor societăţii cunoaşterii”. 36,8% dintre profesori au…

Mai multe

Acest site foloseste cookie-uri. Prin continuarea navigarii pe site sunteti de acord cu modul de utilizare a acestor informatii si cu politica de utilizare a cookie-urilor. Info

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close