Cursuri gratuite de educaţie financiară pentru 680 de liceeni

Fundaţia Noi Orizonturi şi ING Bank România lansează proiectul naţional „Lideri juniori, gata de acţiune!”. Acest proiect va ajuta 680 de tineri, elevi la 40 de licee din ţară, să înţeleagă şi să aplice în viaţa de zi cu zi principii sănătoase legate de responsabilitatea financiară. Cu sprijinul Fundaţiei Noi Orizonturi şi implicarea ING Bank România, 80 de tineri cu abilităţi de lideri vor fi pregătiţi să susţină ateliere de responsabilitate financiară pentru colegii lor de liceu. Aceşti tineri vor fi selectaţi din rândul membrilor Cluburilor de voluntariat IMPACT din…

Mai multe

Curs de animatori acreditat, alături de instructorii cu pregătire internaţională ai Fundaţiei Noi Orizonturi

În perioada 24 – 31 mai 2015, cei care îşi doresc să lucreze alături de copii şi tineri şi vor să organizeze tabere educaţionale pot urma „Cursul de Animatori Centre de Vacanţă”, susţinut de Fundaţia Noi Orizonturi şi acreditat de Autoritatea Naţională pentru Calificări. Înscrierile se pot face până în 8 mai 2015. Escaladă, prim ajutor, curs de gestionare a dinamicii grupurilor şi cursuri de frânghii la joasă şi mare înălţime (construite de liderii mondiali în domeniu Project Adventure SUA), realizate într-un cadru outdoor. Acestea sunt câteva dintre activităţile ce…

Mai multe

Fundaţia Noi Orizonturi sprijină profesorii în cadrul programului „Şcoala Altfel”

Fundaţia Noi Orizonturi lansează pentru şcolile din România o serie de activităţi nonformale ce pot fi uşor puse în practică în cadrul programului „Şcoala Altfel: Să ştii mai multe, să fii mai bun”, desfăşurat în perioada 6 – 10 aprilie 2015. Profesorii se bucură astfel de noi idei de activităţi pentru elevi, sprijin în realizarea acestora, dar şi de o adeverinţă ce atestă implementarea activităţilor propuse de Fundaţia Noi Orizonturi. Jocurile şi povestirile distractive şi de învăţare propuse acoperă minimum 1 zi de activităţi pentru săptămâna Şcoala Altfel. Iar fiecare…

Mai multe

30 de noi Cluburi de Inițiativă Comunitară pentru Tineri IMPACT

Fundaţia Noi Orizonturi în parteneriat cu Asociaţia Pro Vobis – Centrul Naţional de Resurse pentru Voluntariat şi Asociatia IMPACT pentru Comunitate, dă startul competiţiei pentru deschiderea a 30 noi Cluburi de Iniţiativă Comunitară pentru Tineri IMPACT în judeţele: Iaşi, Neamţ, Bucureşti, Călăraşi, Galaţi, Constanţa, Braşov, Cluj, Hunedoara, Mehedinţi, Vrancea, Mureş, Alba, Gorj, Dolj, Satu Mare, Covasna. Competiţia face parte din proiectele „Conectează-te la comunitate!” şi „IMPACT – model de educaţie pentru cetăţenie activă şi implicare comunitară în rândul copiilor şi tinerilor”, proiecte finanţate prin granturile SEE 2009-2014, în cadrul Fondului…

Mai multe

Acest site foloseste cookie-uri. Prin continuarea navigarii pe site sunteti de acord cu modul de utilizare a acestor informatii si cu politica de utilizare a cookie-urilor. Info

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close