Peste 500 de bijuterii din aur au găsit anchetatorii acasă la profesorii șpăgari de la Universitatea de Medicină din Craiova

În continuarea cercetărilor în cauza având ca obiect săvârşirea unor infracţiuni de luare de mită şi dare de mită săvârşite de cadre didactice universitare şi studenţi ai Facultăţii de Medicină şi ai Facultăţii de Moaşe şi Asistenţă Socială din cadrul Universităţii de Medicină şi Farmacie Craiova, procurori ai Secţiei de urmărire penală şi criminalistică au dispus măsura controlului judiciar faţă de 6 inculpaţi (pe toată durata măsurii fiindu-le interzisă exercitarea profesiei de cadru didactic), după cum urmează: – ROŞU LUCICA, PETRICĂ CRISTINA, FIRU DĂNUŢ şi CERNEA DANIELA DENISA (cadre didactice universitare)…

Mai multe