Pagube de imagine uriașe pentru Universitatea București din cauza lui Victor Ponta

Comisia de etică a Universităţii Bucureşti susţine că pagubele de imagine pentru universitatea românească produse în urma scandalului privind plagiatul premierului Victor Ponta sunt uriaşe, iar românii care lucreză în domeniul academic în străinătate au fost chestionaţi pe acest subiect, informează Mediafax. Preşedintele Comisiei de Etică a Universităţii Bucureşti, Marian Popescu, a declarat că această comisie s-a confruntat cu un caz „de magnitudine uriaşă” atunci când a trebuit să gestioneze cazul de plagiat al lui Victor Ponta, pentru că era vorba de premierul în exerciţiu al României. „S-a creat o…

Mai multe

Universitatea din București propune eliminarea exceptării demnitarilor de la examinarea plagiatului de către comisiile de etică

Universitatea din București propune eliminarea exceptării demnitarilor de la examinarea malpraxisului academic de către comisiile de etică universitare și îmbunătățirea cadrului legislativ în ceea ce privește validarea lucrărilor cu caracter științific realizate în regim de detenție. Propunerile vor fi avansate Ministerului Educației și Cercetării Științifice de către Universitatea din București. „Ce ne-a determinat în primul rând să facem noi comisia de Etică și în special Universitatea din București aceste propuneri este faptul că observăm că viața publică românească în care mediul academic, evident că are partea sa, este tot mai…

Mai multe

Propunerea privind introducerea orei de „Etică şi cultură civică” a fost respinsă de Parlament

Senatul a respins, luni, în calitate de Cameră decizională, propunerea de lege a deputatului independent Remus Cernea privind introducerea, în învăţământul preuniversitar, a orei de „Etică şi cultură civică”. Propunerea legislativă stipula că planurile-cadru ale învăţământului primar, gimnazial, liceal şi profesional includ „Etica şi cultura civică” drept disciplină şcolară, „parte a trunchiului comun”. Iniţiativa de lege stipula şi faptul că elevilor aparţinând cultelor recunoscute de stat, indiferent de numărul lor, li se oferă posibilitatea de a participa la ora de religie, ca disciplină facultativă, conform confesiunii proprii, „la solicitarea scrisă…

Mai multe

Proiect regulament consiliu etica – preuniversitar

Proiect de regulament privind organizarea şi funcţionarea Consiliului naţional de etică din învăţământul preuniversitar Art. 1. – Prezentul regulament este elaborat în baza prevederilor art. 94 alin. (3) din Legea educației naționale nr. 1/2011 Art. 2. – (1) În vederea atingerii idealului educațional al școlii românești, activitatea din unitățile/instituțiile de învățământ preuniversitar, inspectoratele școlare și casele corpului didactic se va desfășura cu respectarea codului de etică din învățământul preuniversitar. (2) Codul de etică din învățământul preuniversitar, denumit în continuare cod de etică, cuprinde formularea explicită a idealurilor, principiilor și normelor…

Mai multe

Acest site foloseste cookie-uri. Prin continuarea navigarii pe site sunteti de acord cu modul de utilizare a acestor informatii si cu politica de utilizare a cookie-urilor. Info

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close