Proiectul educativ național ”Copiii și drepturile lor”

Pornind de la sloganul: „Existăm. Ascultaţi-ne!”, proiectul urmăreşte diseminarea informaţiilor cu privire la Legea 272/2004, care reglementează drepturile copilului, Legea 217/2003 privind prevenirea şi combaterea violenţei în familie şi Strategia Ministerului Educaţiei, Cercetării şi Tineretului cu privire la reducerea fenomenului de violenţă în unităţile de învăţământ preuniversitar. Informarea cu privire la  drepturile copiilor vizează dezvoltarea unui comportament responsabil, implicat, în rândul acestora, al părinţilor  şi al membrilor comunităţii locale.  Reuşita activităţii de informare depinde şi de calitatea mesajului, creativitatea cu care sunt realizate materialele de promovare şi gradul de implicare…

Mai multe

Structura proiectului educativ

A. Denumirea proiectului – titlu a) Titlul (mesaj, slogan) b) Domeniul și tipul de educație în care se încadrează c) Tipul de proiect (local, județean, interjudețean/regional, național, internațional) B. Aplicantul – coordonate de contact (telefon, fax, e-mail, adresă) – responsabil (obligatoriu directorul școlii) – coordonator (un cadru didactic) – echipa de proiect (3-5 membri) – experiență în domeniul proiectului (experiența școlii, expertiza membrilor echipei) C. Context – argumentarea proiectului propus D. Descrierea proiectului – scop – obiective – grup țintă (direct / indirect) – durata (între 6-12 luni) – conținutul…

Mai multe

Acest site foloseste cookie-uri. Prin continuarea navigarii pe site sunteti de acord cu modul de utilizare a acestor informatii si cu politica de utilizare a cookie-urilor. Info

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close