Concursul național ”Colocvii eminesciene”

Regulamentul de participare la Concursul Național ”Colocvii eminesciene”, ediția a VIII-a, aprobat în Calendarul concursurilor naționale școlare organizate în anul școlar 2014-2015, fără finanțare MECS, nr. 26364/21.01.2015, poziția I/02. Instituția inițiatoare: Colegiul Național ,,Mihai Eminescu” Constanța Grupul țintă: – Elevii de nivel gimnazial și liceal din școlile generale/liceele/colegiile din România și din afara țării. – Profesorii de limba şi literatura română, limbi moderne, profesorii de arte plastice. Domeniul: cultural-artistic, literatură Până la data de 30 aprilie 2015 Toate unităţile şcolare interesate vor trimite lucrările direct COLEGIULUI NAţIONAL ,,MIHAI EMINESCU” prin…

Mai multe

Sesiunea de Comunicări Ştiinţifice pentru Elevi – „Noi și Economia”

Facultatea de Știinţe Economice, din cadrul Universităţii „Ovidius” din Constanţa, organizează sâmbătă, 25 aprilie 2015, cea de-a III-a ediție a Sesiunii de comunicări științifice pentru elevi – „Noi și Economia”, care va avea loc începând cu ora 10.00, la sediul din Aleea Universităţii nr. 1, clădirea Campus 1, Sala A02 (etaj 1). Evenimentul este deschis tuturor elevilor din învăţământul preuniversitar, care vor prezenta public un eseu al cărui subiect trebuie să se încadreze în una dintre următoarele arii tematice: – Antreprenoriat; – Marketing în afaceri; – Turismul – provocări şi…

Mai multe

Diseminare „Legends hunt”

Scoala Gimnaziala nr. 1 Ciocarlia, derulează în perioada 2014- 2016 proiectul „Legends hunt. To explore. To motivate. To cherish.” numar de referință2014-1-PL01-KA201-002961_5, din cadrul Programul Erasmus+, Acţiunea-cheie 2: Parteneriate strategice între şcoli, cu: Szkola Podstawowa im. Zygmunta Augusta, Polonia, coordonator Bolaman Ortaokulu, Turcia – partener Istituto comprensivo Egnazio Danti, Italia – partener Zimandy Ignac Altalanos Iskola, Ungaria – partener În perioada 17-21 martie, 2015 a avut loc în Italia, ISTITUTO COMPRENSIVO “EGNAZIO DANTI”, ALATRI, întâlnirea comună de instruire a personalului. La instruire, au participat câte cinci profesori din fiecare şcoală.…

Mai multe

Diseminare KA2 – ”Invaders – how they shaped the Europe today”

Școala Gimnazială nr. 30 Gheorghe Țițeica din Constanța derulează în perioada  septembrie 2014 – august 2017 proiectul Erasmus+ intitulat Invaders – How they shaped the Europe of today. În cadrul acestui proiect școala noastră are ca parteneri școli din Irlanda (coordonator), Anglia, Finlanda, Polonia, Spania și Italia. Ca parteneriat, intenționăm să explorăm civilizațiile invadatorilor, cum ar fi Vikingii, Normanzii, Romanii, Celții etc și influența pe care aceștia au avut-o asupra țărilor pe care le-au invadat. Proiectul va atinge arii curriculare cum ar fi Limba română, Istoria, Geografia, Studii sociale, Antropologia,…

Mai multe

Consiliul Național al Elevilor cere Parlamentului să modifice legea privind siguranţa în şcoli

Consiliul Național al Elevilor, împreună cu Asociația Elevilor din Constanța și Academia Tinerilor, solicită Parlamentului să modifice Legea nr. 35/2007 privind creșterea siguranței în școli astfel încât elevii și cadrele didactice să fie cu adevărat în siguranță. Având în vedere faptul că la Camera Deputaților a fost înregistrată o propunere legislativă pl-x 301/2015 care are ca obiect siguranța în unitățile de învățământ, solicităm Comisiei de învățământ a Camerei Deputaților ca în ședința de marți, 31 martie 2015, să țină cont de amendamentele propuse de cele 3 organizații. Constatăm că actuală…

Mai multe

Ministrul Educației și Cercetării Științifice, în vizită de lucru la Constanţa

Prezent la Constanţa, ministrul Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice, prof. univ. dr Sorin Mihai Cîmpeanu, alături de secretarul de stat pe învăţământ preuniversitar, prof. Vasile Șalaru, a avut vineri, 6 martie a.c., o şedinţă de lucru cu directorii de unităţi de învăţământ şi inspectorii şcolari ai Inspectoratului Şcolar Judeţean Constanţa. În calitate de gazdă, inspectorul şcolar general, prof. dr. Răducu Popescu, alături de inspectorul şcolar general adjunct, prof. Irinela Nicolae, a adresat „Bun venit!” invitaţilor, prezentând reuşitele învăţământului constănţean. Cu acest prilej, noul ministru al Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice le-a vorbit…

Mai multe

Sancțiuni aplicate elevilor de la Școala Gimnazială Nr. 1 Sinoe

În urma incidentului, din data de, 18.11.2014, de la Școala Gimnazială Nr. 1 Sinoe (structură a Liceului Tehnologic „Mihai Viteazul”), membrii Consiliului profesoral ai unității școlare au hotărât sancționarea celor trei elevi implicați în incident cu scăderea notei la purtare la 7 (șapte) și, totodată, eliminarea de la cursuri pentru o perioadă de trei zile. Elevii eliminați de la cursuri vor desfășura activități în cadrul bibliotecii școlii și Grădiniței Sinoe, sub supravegherea unui cadru didactic. Pentru ceilalți elevi din clasă, care au fost martori la incident și nu au anunțat…

Mai multe

Reacția ISJ Constanța la incidentul de la Balul bobocilor

Referitor la incidentul de sâmbătă, 11 octombrie a.c., când trei elevi din Constanța au ajuns la spital în comă alcoolică, în urma participării la un Balul bobocilor, facem următoarele precizări: evenimentul nu a fost organizat de către niciun liceu din Constanța, iar directorii și cadrele didactice nu s-au implicat în organizarea și desfășurarea acestuia. Menționăm că Inspectoratul Școlar Județean Constanța s-a delimitat categoric față de persoanele sau societățile care organizează aceste baluri, a interzis promovarea lor și comercializarea de bilete  în liceele constănțene. Părinții sunt responsabili pentru implicarea și participarea…

Mai multe

Percheziții DNA la inspectoratele școlare din Brăila și Constanța

Comunicat DNA ”Procurori din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie –Serviciul Teritorial Galați efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni de corupție, comise în perioada august-octombrie 2014. În cursul dimineții de 08 octombrie 2014, ca urmare autorizării de către instanța competentă, sunt efectuate percheziții domiciliare în 5 locații situate în municipiile Brăila și Constanța, din care patru la instituții publice de interes local. În cauză, procurorii beneficiază de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informații. Raportat la actele procedurale efectuate în prezenta cauză, precizăm că,…

Mai multe

Colegiu postliceal la Universitatea ”Andrei Șaguna” din Constanța

Colegiul post-liceal al Universității ‘Andrei Șaguna’ (UAȘ) din Constanța a început înscrierile la cursurile de formare profesională pentru absolvenții de liceu cu sau fără diplomă de bacalaureat. Pentru cei aflați în această din urmă situație, colegiul va asigura, gratuit și cursuri de pregătire pentru examenul de bacalaureat. Colegiul UAȘ are numeroase specializări, potrivite înclinațiilor și abilităților majorității absolvenților de liceu, în domeniile economic, sănătate, mass-media. Cursanții vor obține calificări profesionale precum: funcționar bancar, asistent manager, agent fiscal, agent vamal, agent de turism, organizator de evenimente, asistent de gestiune, asistent pentru…

Mai multe

Ministrul Remus Pricopie va participa la inaugurarea Smart Classroom, la Colegiul Național „Mircea cel Bătrân” din Constanța

Ministrul Educației Naționale, Remus Pricopie, va participa marți, 16 septembrie, de la ora 12:00, la inaugurarea primei clase Smart Classroom din municipiul Constanța, la Colegiul Național „Mircea cel Bătrân”. Este cea de-a patra clasă Smart creată, după cele trei deja dotate în ultimul ani în licee din municipiile București, Timișoara și Iași. Proiectul Smart Classroom, implementat în urma parteneriatului dintre Ministerul Educației Naționale și Samsung Electronics România, presupune dotarea unei clase cu produse IT de ultimă generație, furnizate de Samsung Electronics România. Sala de curs de la Colegiul Național „Mircea cel Bătrân” a fost echipată…

Mai multe

Comunicat SLSIP Constanța

Consecvenți ideii că, în ciuda reticenței clasei politice din România și a lipsei receptivității față de soluțiile propuse de partenerii de dialog social, nu putem renunța la eforturile necesare ameliorării situației economice, profesionale și sociale a oamenilor din sistemul național de învățământ preuniversitar, reprezentanții Federației Sindicatelor Libere din Învățământ (F.S.L.Î.) au organizat o nouă întâlnire cu factorii de decizie din Guvernul României în speranța că dezbaterile de idei vor duce în cele din urmă și la concretizarea unor soluții viabile. Ieri, 10 septembrie 2014, la sediul  F.S.L.Î. din București, Bd.…

Mai multe

Parteneriat de educaţie medicală

Marţi, 6 noiembrie 2012, la Colegiul Naţional „Mihai Eminescu” Constanța, inspectorul şcolar general, prof. dr. Răducu Popescu a semnat un protocol de colaborare cu managerul general al Spitalului Privat „Isis”, dr. Mohamed Zaher. Obiectivele  şi importanţa acestui parteneriat de educaţie medicală au fost evidenţiate atât de cei doi reprezentanţi ai instituţiilor, cât şi de  Marinela Natalia Mrejeru, inspector şcolar pentru educaţie permanentă şi mentorat, Andreea Badea Hahui – purtător de cuvânt al  Spitalului Privat „Isis” și Sorina Voicu – director general Asociația „Clubul Isis”: cooptarea şi implicarea efectivă a elevilor…

Mai multe

Profesorul anului, premiat la Constanta

Marți, 30 octombrie 2012, la  sediul Inspectoratului Şcolar Judeţean Constanţa, în prezenţa  inspectorului şcolar general adjunct, prof. Adriana Cristina Oprea, a fost premiat „Profesorul anului” 2012 – Doina Stanca, profesor de matematică la Şcoala Gimnazială nr. 38 „D. Cantemir” din Constanța,  care s-a distins atât  prin rezultate foarte bune la concursurile şi olimpiadele şcolare, cât  printr-o înaltă ţinută profesională. La festivitate au fost prezenţi şi au luat cuvântul: prof. Iris Sarchizian, directorul unităţii de învăţământ, profesori, părinţi,  elevi ai Şcolii Gimnaziale nr. 38 „D. Cantemir”, precum şi  absolvenţi ai şcolii care au…

Mai multe

Ce spune Inspectoratul Şcolar Constanţa despre învăţătoarea proxenetă

Referitor la persoanele reţinute de procurorii DIICOT Constanţa pentru pornografie infantilă, menţionăm că una dintre acestea este învăţătoare angajată pe perioadă determinată la Şcoala Gimnazială Sinoe, structură a Liceului Tehnologic „Mihai Viteazul” din localitatea Mihai Viteazu. În funcţie de rezultatele cercetării procurorilor, Inspectoratul Şcolar Judeţean Constanţa va dispune în consecinţă. De asemenea, Inspectoratul Şcolar Judeţean Constanţa va realiza o anchetă la Şcoala Gimnazială Sinoe. Sursa: AmosNews

Mai multe

Diseminare mobilitate Franta

Colegiul tehnic ” Vasile Parvan ” – Structura Scoala gimnaziala nr. 19 Constanta In perioada 24- 29 septembrie a avut loc a patra intalnire din cadrul proiectului, PM-540-CT-TR , Comenius multilateral `Volunteering, give to receive!” in localitatea St Julien de Chapeuil , Franta . Delegatia romana a fost formata din 5 elevi si 4 profesori. Intalnirea delegatiilor a fost pe 24 septembrie 2012 la ora 12 in gara din Lyon. Dupa o calatorie de 3 ore cu autobuzul am ajuns in localitatea St. Julien de Chapeuil unde elevii si parintii lor…

Mai multe

Program de prevenire a violenței în școli și a combaterii consumului de droguri

Începând de Miercuri, 10 Octombrie, Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Constanţa, prin căpitanul Gili Pană, ofiţer specialist în cadrul Compartimentului Prevenirea şi Combaterea Criminalităţii, va demara în unităţile de învăţămînt campaniile „Evitaţi întâlnirea cu drogurile”, şi „Violenţa un drum către nicăieri”. Ofiţerul se va întâlni cu elevii liceului Teoretic „Ioan Cotovu” şi „Carsium”, din Hîrşova, cu care va discuta despre prevenirea şi combaterea consumului de substanţe halucinogene şi combaterea violenţei în şcoli. Această activitate va continua luni, 15 septembrie, la Grupul Scolar “C.A. Rosetti” şi la Şcoala Remus Opreanu din Constanţa.…

Mai multe

Scandal la liceul C.A. Rosetti din Constanta

Nici nu a început bine anul şcolar, că deja probleme în unităţile de învăţământ au început să apară. Cele mai grave sunt la liceul C.A. Rosetti, unde o profesoară acuză faptul că fosta directoare i-a furat postul şi i l-a dat unui alt cadru didactic, transferat de la şcoala din Hârşova. De parcă acest scandal nu ar fi fost de ajuns, din moment ce a ajuns până la urechile ministrului, actuala directoare a liceului, Omer Guner, o acuză pe predecesoara sa, Viorica Crişan, că refuză să-i pună la dispoziţie documente…

Mai multe

Gradinita moderna in Movila Verde, Constanta

In plina criza economica si in vremuri in care scoala este unul dintre domeniile care sufera cel mai mult din cauza lipsurilor, copiii din comuna Independenta au parte de bucurii, chiar la inceput de an scolar. In satul Movila Verde a fost inaugurata, ieri, noua gradinita in care vor fi instruiti 40 de prescolari. Mobilierul este nou in toate salile, deosebit de atractiv pentru copii, exista o sala de mese pentru servirea gustarilor, grup sanitar modern, iar sala de calculatoare a fost dotata de Consiliul Judetean Constanta. Detalii pe observator.ro.

Mai multe

Deschiderea anului scolar in Constanta

Şcoli fără autorizaţie sanitară, un număr din ce în ce mai mic de elevi, profesori nevoiţi să ia ore în plus pentru a acoperi deficitul din sistem şi părinţi împovăraţi de cheltuieli, deşi Educaţia ar trebui să fie gratuită, aşa ar putea fi caracterizat, pe scurt, noul an şcolar. Peste trei milioane de elevi din întreaga ţară au participat, ieri, la festivităţile organizate cu ocazia deschiderii oficiale a anului şcolar 2011-2012. Printre aceştia s-au numărat şi elevii Colegiului Naţional „Mircea cel Bătrân” (CNMB) din Constanţa, care a împlinit 100 de…

Mai multe

Parinti nemultumiti de schimbarea directorului din Mircea Voda, Constanta

La mai putin de o saptamana de deschiderea noului an scolar, Inspectoratul Scolar Judetean Constanta continua sa schimbe din functie diversi directori de scoala si sa nasca adevarate revolte in comunitatile locale. Asa se face ca parintii din comuna Mircea Voda, care au copiii la Scoala Generala din localitate sunt nemultumiti de faptul ca numirea noului director al unitatii de invatamant se va face tot pe criterii politice, si nu in baza abilitatilor de bun manager. Mai multe pe observator.ro.

Mai multe

111 scoli fara autorizatii in Constanta

Doar 392 de şcoli din cele 505 din judeţul Constanţa au primit anul acesta autorizaţii sanitare de funcţionare. Din totalul unităţilor din mediul urban, doar 26 au rămas neautorizate, asta în timp ce în mediul rural 85 sunt neautorizate. Interesant este că, potrivit reprezentanţilor DSP, unele unităţi nici nu au cerut să fie autorizate, deşi acest lucru este obligatoriu! În alte cazuri, motivele neautorizării au fost: pereţii deterioraţi, grupurile sanitare insalubre, acoperişurile necorespunzătoare sau lipsa corpurilor de iluminat, a caloriferelor sau a sobelor în clase. Mai multe pe replicaonline.ro

Mai multe

86 de gradinite din Constanta n-au primit aviz de functionare

Înainte de începerea anului de învăţământ, instituţiile statului au verificat grădiniţele şi şcolile. Multe dintre acestea nu corespund normelor, aşa încât nu au primit aviz de funcţionare de la Direcţia de Sănătate. La nivelul judeţului Constanţa, din 255 de grădiniţe din sistemul public, 74 nu au primit autorizaţie, iar din sistemul privat, din totalul de 31, 12 nu au primit autorizaţie. Situaţia privind unităţile de învăţământ va fi centralizată şi transmisă Prefecturii judeţului Constanţa, pentru a se vedea ce măsuri pot fi luate pentru ca anul şcolar să nu fie…

Mai multe

Acest site foloseste cookie-uri. Prin continuarea navigarii pe site sunteti de acord cu modul de utilizare a acestor informatii si cu politica de utilizare a cookie-urilor. Info

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close