Pagube de imagine uriașe pentru Universitatea București din cauza lui Victor Ponta

Comisia de etică a Universităţii Bucureşti susţine că pagubele de imagine pentru universitatea românească produse în urma scandalului privind plagiatul premierului Victor Ponta sunt uriaşe, iar românii care lucreză în domeniul academic în străinătate au fost chestionaţi pe acest subiect, informează Mediafax. Preşedintele Comisiei de Etică a Universităţii Bucureşti, Marian Popescu, a declarat că această comisie s-a confruntat cu un caz „de magnitudine uriaşă” atunci când a trebuit să gestioneze cazul de plagiat al lui Victor Ponta, pentru că era vorba de premierul în exerciţiu al României. „S-a creat o…

Mai multe

Universitatea din București propune eliminarea exceptării demnitarilor de la examinarea plagiatului de către comisiile de etică

Universitatea din București propune eliminarea exceptării demnitarilor de la examinarea malpraxisului academic de către comisiile de etică universitare și îmbunătățirea cadrului legislativ în ceea ce privește validarea lucrărilor cu caracter științific realizate în regim de detenție. Propunerile vor fi avansate Ministerului Educației și Cercetării Științifice de către Universitatea din București. „Ce ne-a determinat în primul rând să facem noi comisia de Etică și în special Universitatea din București aceste propuneri este faptul că observăm că viața publică românească în care mediul academic, evident că are partea sa, este tot mai…

Mai multe

Zilele porților deschise la ASE, 6-9 aprilie 2015

Academia de Studii Economice din Bucureşti organizează în perioada 6-9 aprilie Zilele Porţilor Deschise, sub sloganul „Alege un Lider şi vei deveni un Lider !”, manifestare adresată liceenilor claselor a XI-a şi a XII-a din ţară şi din Bucureşti. Programul cuprinde: – discuții în Aula Magna cu membri ai conducerii ASE și ai studenților, informații despre programele de licență, modalitatea de desfășurare a Admiterii 2015, perspective și oportunități de carieră și detalii despre oferta educațională a fiecărei facultăți. – discuții cu reprezentanții facultăților ASE la Târgul Facultăților, organizat în toată…

Mai multe

Tarif unic de acces (7 lei) la Muzeul Național de Istorie în perioada 01-26 octombrie 2014

În perioada 01 – 26 octombrie 2014, tariful unic de acces în expozițiile Muzeului Național de Istorie a României este de 7 lei, valabil pentru toate categoriile de public. În această perioadă se pot vizita expoziţiile: “Tezaur Istoric”, “Lapidarium – Copia Columnei lui Traian”, “GENIO GALLICO. Ceasuri istorice franceze din colecţii muzeale româneşti” şi “De la inventarea roţii la nava spaţială – Istoria mijloacelor de transport”.

Mai multe

Elevii din Sectorul 1 învață să mănânce sănătos

Elevii din Sectorul 1 învaţă cum să mănânce sănătos și cum să se ferească de produsele de tip „fast-food” și „junk-food”.  Primăria Sectorului 1 împreună cu Asociaţia Green Gate derulează până la sfârşitul lunii octombrie 2014, în toate școlile generale din Sectorul 1, campania social-educațională „Trăiește sănătos, mănâncă inteligent!”. Proiectul îi informează pe elevii claselor V-VIII din Sectorul 1 asupra alimentației corecte și asupra riscurilor și efectelor unei alimentații necorespunzătoare asupra sănătății. Acestora li se explică consecințele negative care rezultă din consumul excesiv de grăsimi, sare, zahăr, îndulcitori și aditivi…

Mai multe

”Ora de educație teatrală” revine în școlile bucureștene

De la 1 octombrie 2014, programul nonformal „Ora de educaţie teatralã” revine în şcolile bucureştene timp de două semestre educaţionale (octombrie 2014 –  mai 2015). 250 de elevi cu vârste cuprinse între 9-10 ani, care învaţă la Şcoala Gimnazială „Ferdinand I” şi Şcoala Gimnazială nr.56,vor beneficia, săptămânal, de audiţii ale spectacolelor radiofonice pentru copii şi ale poveştilor de seară difuzate la radioul public, de jocuri şi concursuri create special pentru ei. Ideea „Orei de educaţie teatralã” a apărut în 2012 ca urmare a succesului pe care l-a avut proiectul “Ora…

Mai multe

Percheziții într-un caz de corupție în învățământul universitar

Biroul de informare publică şi relaţii cu presa din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este împuternicit să aducă la cunoştinţa opiniei publice următoarele: Procurori ai Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie efectuează cercetări într-o cauză penală față de un cadru didactic universitar şi studenţi sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de dare mită, luare de mită, trafic de influenţă, cumpărare de influenţă şi abuz în serviciu, existând suspiciuni că, în cursul lunilor iulie –…

Mai multe

Laureatele cu aur ale României îi îndeamnă pe copiii din școlile bucureștene să participe la cursele din cadrul Maratonului Internațional București

Patru sportive laureate cu aur la jocurile olimpice – Andreea Răducan, Georgeta Damian-Andrunache și Valeria Răcilă van Groningen – au mers astăzi, 25 septembrie, în școlile din București pentru a promova practicarea sportului în rândul copiilor și a-i invita pe aceștia să se înscrie la cursele gratuite din cadrul Maratonului Internațional București Raiffeisen Bank, care se va desfășura în perioada 4-5 octombrie 2014. Delegația a vizitat Școala Gimnazială 146 I. Ghe. Duca, Școala Gimnazială Sfântul Andrei și Liceul Ștefan Odobleja. Peste 10.000 de participanți din peste 50 de țări vor…

Mai multe

Fosta directoare de la Bolintineanu, 3 ani de închisoare cu suspendare

Fosta directoare a Liceului Dimitrie Bolintineanu din București, Costica Vărzaru, a fost condamnată, astăzi, la trei ani de închisoare cu suspendare, în dosarul fraudării examenului de bacalaureat 2013. În plus, ea trebuie să muncească 100 de zile în folosul comunității (poate face niște meditații gratuite cu elevii în loc să-i ajute să fraudeze examenul – n.n.). În fața instanței, fosta directoare a recunoscut că s-au strâns bani de la elevi, dar a motivat că aceștia urmau a fi folosiți pentru … apă și fructe. Vorbim de aproape 13.000 lei! Însetați mai erau…

Mai multe

Curs ”Metode eficiente de învățare a fizicii”

Facultatea de Fizică a Universității din București în parteneriat cu Societatea Română de Fizică anunță începerea înscrierilor pentru programul de formare ,,Metode eficiente de învățare a fizicii”. Cursul este livrat gratuit în cadrul proiectului ,,Consolidarea noii abordări de predare a fizicii”, implementat de Societatea Română de Fizică și finanțat de Romanian- American Foundation și BRD. Programul de formare este acreditat DGMRURȘ, fiindu-i alocate 15 credite transferabile. Grup țintă: profesori calificați cu specialitatea fizică (inclusiv cei cu dublă specializare). Înscrierea la curs se face prin trimiterea către inspectorul de specialitate din județ a următoarelor documente: –…

Mai multe

Lista adreselor unde vor fi construite cele opt after-school-uri din Sectorul 3

Nu mai puţin de opt „after-school-uri” vor fi construite în Sectorul 3 din Bucureşti şi vor avea o capacitate de 100-150 de locuri în fiecare unitate de învăţământ. Cele opt clădiri multifuncţionale, de tip centru de zi şi after-school, vor avea un regim de înălţime parter plus etaj şi mansardă şi vor fi construite în incinta mai multor şcoli. Activitatea de after-school se va realiza la etaj unde este prevăzut un oficiu de catering cu o sală de mese adiacentă şi o sală de jocuri, la mansardă fiind prevăzute spaţii…

Mai multe

Protest al elevilor de la Şcoala Generală nr. 169

Peste 100 de elevi din clasele V-VIII ai Şcolii Generale nr. 169 din sectorul 6 al Capitalei protestează joi fiind nemulţumiţi că în unitatea şcolară în care învaţă ar putea să fie aduşi elevi ai Colegiului Tehnic de Poştă şi Telecomunicaţii care se află în apropierea şcolii. Cei aproape 100 de elevi nu vor să intre în clasă şi continuă protestul început miercuri seară. Ei susţin că prin posibila mutare a elevilor de la Colegiul Tehnic de Poştă şi Telecomunicaţii programul lor de cursuri ar putea fi modificat şi astfel…

Mai multe

Universitatea Politehnica din Bucureşti va organiza în luna octombrie „Polifest”

Universitatea Politehnica din Bucureşti va organiza în perioada 17 – 19 octombrie evenimentul „Polifest” în cadrul căruia elevii din anii terminali de liceu vor putea să cunoască oferta educaţională a instituţiei de învăţământ superior, dar va fi organizat şi un târg de locuri de muncă pentru absolvenţii şi studenţii universităţii. „Evenimentul îşi propune să continue frumoasa tradiţie a colaborării dintre universitate şi mediul socio-economic reprezentat prin angajatorii săi de top. Ne dorim ca şi prin intermediul acestui eveniment să facilităm legătură dintre instituţiile noastre în scopul unei inserţii cât mai…

Mai multe

Bucureşti: Un număr de 78 de şcoli din programul BEI finalizate

Primarul Capitalei, Sorin Oprescu, a prezentat joi o situaţie la zi a şcolilor din programul BEI, precizând că 78 dintre ele au fost reabilitate complet, iar restul urmează să fie gata până în martie anul viitor. „Programul BEI datează din 2003. În 2008 îl găsim cu două şcoli făcute la nivelul Capitalei, iar în acest moment 78 dintre cele 100 de şcoli BEI – pentru că două sunt în litigiu – sunt gata”, a afirmat Sorin Oprescu, într-o conferinţă de presă la care a participat şi ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu.…

Mai multe

Jean Delumeau, doctor Honoris Causa al Universitatii Bucuresti

Facultatea de Istorie a Universităţii din Bucureşti va acorda, luni, înaltul titlu academic de Doctor Honoris Causa marelui istoric francez Jean Delumeau, membru al Institut de France (Académie des Inscriptions et Belles Lettres), specialist în studiul creştinismului, istorie modernă a Europei şi în antropologie culturală. Potrivit site-ului instituţiei de învăţământ superior, cu ocazia decernării titlului de Doctor Honoris Causa, profesorul Delumeau va susţine prima sa conferinţă în România, cu titlul: „La Peur en Occident”. Născut în 1923 la Nantes, Jean-Léon-Marie-Joseph-André Delumeau a fost profesor de istorie modernă la Facultatea de…

Mai multe

Burse DAAD pentru masteranzi şi cercetători

Serviciul German pentru Schimburi Academice (DAAD) pune la dispoziţie pentru anul universitar 2012-2013 studenţilor români burse de studiu. Potrivit site-ului Universităţii din Bucureşti sunt finanţate cursuri de limbă, programe de cercetare în cadrul universităţilor din Germania şi, de asemenea, se oferă posibilitatea de a aplica la un program de master sau cercetare în limba engleză. Termenul de depunere a aplicaţiilor pentru bursele de master pentru absolvenţii tuturor disciplinelor, pentru cei din domeniul economic, artişti şi arhitecţi dar şi pentru doctoranzi şi cercetători este 31 octombrie 2011. Termenul de depunere al…

Mai multe

Cristian Alexandrescu: Acest an este foarte important pentru învăţământul românesc

Acest an este foarte important prin apariţia unei noi legi care schimbă radical forma învăţământului românesc, a declarat pentru AGERPRES inspectorul general al Inspectoratului Şcolar al Municipiului Bucureşti (IŞMB), Cristian Alexandrescu, cu prilejul Zilei Mondiale a Profesorilor, marcată pe 5 octombrie. „Poate alături de anul 1995, când a apărut fosta Lege a învăţământului, şi acest an este foarte important prin apariţia unei noi legi care schimbă radical forma învăţământului românesc„, a declarat pentru AGERPRES inspectorul general Cristian Alexandrescu. El a susţinut că este foarte important ca rezultatele să poată fi…

Mai multe

Preşedintele CERN, Rolf-Dieter Heuer: „România deţine o importantă resursă umană, extrem de activă în cercetarea de top”

Directorul General CERN, Rolf-Dieter Heuer, a susţinut astăzi, 20 septembrie, în Aula Bibliotecii Centrale Universitare „Carol I” din Bucureşti, o conferinţă prilejuită de încheierea ediţiei 2011 a Şcolii Europene de Fizica Energiilor Înalte (ESHEP), organizată de CERN şi IUCN Dubna (Institutul Unificat de Cercetări Nucleare). În intervenţia sa, directorul general al CERN şi-a exprimat încrederea în resura umană ce activează în cercetarea din România, afirmând că principalul obiectiv al României, după obţinerea calităţii de membru, este să trimită tineri cercetători în structurile de conducere a CERN. „Sunt bucuros pentru că…

Mai multe

Targul GAUDEAMUS Carte Scolara

In perioada 15 – 25 septembrie 2011, in incinta unui pavilion expozitional amplasat in Parcul Tineretului din Bucuresti, va avea loc editia a IX-a a Targului GAUDEAMUS Carte scolara. Organizat de Radio Romania, evenimentul reprezinta un reper de prima importanta pentru segmentul educational al pietei de carte la nivel national. Prin traditie, Targul vine in intampinarea elevilor, profesorilor si parintilor la debutul fiecarui an scolar cu oferta de carte scolara si materiale de uz didactic avizate de Ministerul Educatiei din Romania. Alaturi de gama completa de manuale alternative, cele 30…

Mai multe

Anul şcolar a început cu zece pe linie în sectorul 1

Anul şcolar 2011-2012 a început în Sectorul 1 cu şcoli consolidate, reabilitate şi modernizate şi cu o ofertă educaţională completă şi atractivă. Toate unitățile de învățământ aflate în administrarea Primăriei Sectorului 1 și-au primit elevii în săli de clasă reabilitate și modernizate datorită investițiilor masive efectuate, chiar și într-un an de criză economică, de administrația locală. ”Investițiile în educație sunt investiții în viitor! Chiar în condițiile crizei economice, bugetul pe care l-am alocat anul acesta investițiilor în educație nu a fost afectat. Vreau să asigur comunitatea din Sectorul 1 că…

Mai multe

Andrei Chiliman: Investiţiile în educaţie sunt investiţii în viitor

„Investiţiile în educaţie sunt investiţii în viitor! Chiar în condiţiile crizei economice, bugetul pe care l-am alocat anul acesta investiţiilor în educaţie nu a fost afectat. Vreau să asigur comunitatea din Sectorul 1 că principalele preocupări ale administraţiei pe care o conduc le reprezintă educaţia, sănătatea şi siguranţa locuitorilor – bazele viitorului oricărei comunităţi. Dacă nu investeşti şi nu te asiguri că cele trei componente sunt la cele mai înalte standarde, nu evoluezi ca şi comunitate şi nu asiguri creşterea calităţii vieţii locuitorilor„, a declarat Primarul Sectorului 1, Andrei Chiliman,…

Mai multe

Planul privind siguranţa publică în şcoli, aprobat de prefectul Capitalei

Prefectul Capitalei, Mihai Cristian Atănăsoaei, a aprobat marţi Planul de măsuri privind asigurarea climatului de siguranţă publică în incinta şi în zona adiacentă unităţilor de învăţământ preuniversitar din Bucureşti, în anul şcolar 2011-2012, întocmit în colaborare cu Poliţia Capitalei, Direcţia Generală de Jandarmi a Municipiului Bucureşti, Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti şi însuşit de poliţiile locale. Conform planului, Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti va trebui să pregătească personalul din subordine şi cadrele şcolare în vederea prevenirii delincvenţei juvenile în şcoli, să realizeze analiza fiecărei unităţi de învăţământ în…

Mai multe

Solutii pentru prescolarii bucuresteni

25.000 de copii bucureşteni nu vor fi primiţi în grădiniţă în anul şcolar 2011-2012, motivul fiind lipsa locurilor în clădirile existente. Soluţia ar consta, conform primarului general Sorin Oprescu, în amenajarea unor grădiniţe în curtea şcolilor sau în mansardarea grădiniţelor existente. Având în vedere că, mai ales, în România, aceste lucruri durează, o soluţie mai rapidă, dar mai costisitoare, pentru părinţi, o reprezintă grădiniţele private.

Mai multe

Bucurestiul e pregatit pentru noul an scolar

Unităţile de învăţământ din Bucureşti sunt pregătite pentru începerea noului an şcolar, cele 425 de unităţi deţin autorizaţii de funcţionare şi numai 37 dintre ele au obligaţia să remedieze deficienţele constatate, a declarat, luni, primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu, conform Agerpres. „Dintre cele 425 de unităţi şcolare, 101 sunt în programul BEI – 74 dintre ele vor funcţiona din septembrie, iar restul sunt în lucru”, a declarat Oprescu, după întâlnirea cu factorii responsabili de situaţia unităţilor de învăţământ. În ceea ce priveşte grădiniţele, Oprescu a spus că se înregistrează…

Mai multe

Deficit de 25.000 de locuri in gradinitele bucurestene

La o întâlnire cu primarii de sector, cu reprezentanţii ISMB şi cei ai DSP, primarul general Sorin Oprescu a declarat că există un deficit de 25.000 de locuri în grădiniţele bucureştene, exprimându-şi speranţa că problema ar putea fi rezolvată prin construirea unor grădiniţe noi în curţile şcolilor care dispun de spaţiul necesar sau prin mansardarea clădirilor existente. Sursa: Gândul

Mai multe

Aproximativ 4.000 de contestaţii la bacalaureat în capitală

Peste 3.900 de contestaţii au fost depuse în capitală la cea de-a doua sesiune a examenului de bacalaureat, a declarat, luni, pentru AGERPRES, inspectorul general şcolar Cristian Alexandrescu. Dintre cele peste 3.900 de contestaţii 1.500 au fost la română, 1.500 la matematică şi istorie, iar restul de aproximativ 1.000 la celelalte materii la care s-au susţinut probe. În Bucureşti promovabilitatea la sesiunea a doua a bacalaureatului înainte de contestaţii este de 17,82%. În capitală s-au înscris la sesiunea a doua de bacalaureat în perioada august-septembrie aproximativ 12.350 de candidaţi. Sursa:…

Mai multe

Protest la liceul Alexandru Vlahuta din Bucuresti

Zeci de profesori de la Liceul Alexandru Vlahuţă din Capitală au protestat în faţa Inspectoratului Şcolar Bucureşti, nemulţumiţi că a fost schimbat din funcţie directorul. Şi profesorii şi părinţii elevilor spun că noul director nu era competent nici pe vremea cînd era adjunct, iar în plus, vechiul director a avut rezultate foarte bune. Profesorii şi părinţii au mers la Inspectoratul Şcolar pentru a cere socoteală după ce directorul liceului Vlahuţă a fost schimbat. Nemulţumiţi de răspunsul primit de la inspectorat, profesorii şi-au mutat protestul la Ministerul Educaţiei, însă nici aici…

Mai multe

Oprescu verifica scolile din Bucuresti

Primarul General, Sorin Oprescu, a verificat astazi evolutia lucrarilor la patru dintre scolile incluse in programul de Reabilitare a Infrastructurii Educationale din Bucuresti finantat de BEI. Edilul sef a declarat ca, pana la inceputul anului scolar, 74 de unitati de invatamant incluse in acest program vor fi functionale. “Am inceput verificarea scolilor care vor fi finalizate in Bucuresti anul acesta. Ne intereseaza in mod special daca exista toate autorizatiile necesare, daca sunt terminate constructiile, astfel incat, pe 12 septembrie, sa avem 74 de unitati de invatamant functionale. Avem in vedere…

Mai multe

Elevii de la A.D. Xenopol sustin ca nu au fost camere video

Elevii de la Colegiul Economic A.D. Xenopol din Bucureşti susţin că au existat săli de clasă fără camere video sau că în unele săli de clasă acestea erau orientate astfel încât unii elevi să poată copia, conform Gândul. În replică, Angela Filimon, directoarea colegiului, a declarat că s-a ocupat personal de instalarea şi verificarea camerelor şi că informaţia este falsă, fiind probabil „o glumă proastă”. Ea a fost susţinută de Cristian Alexandrescu, inspectorul şcolar general al ISMB, care a precizat că „au fost camere de supraveghere în toate sălile, elevii…

Mai multe

Acest site foloseste cookie-uri. Prin continuarea navigarii pe site sunteti de acord cu modul de utilizare a acestor informatii si cu politica de utilizare a cookie-urilor. Info

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close