An nou școlar, promisiuni noi

Conform Agerpres, Ministrul Educației Naționale, Remus Pricopie, a promis duminică 150 de euro pentru fiecare cadru didactic, sumă forfetară pentru dezvoltarea profesională, banii urmând să provină din fondurile structurale. De asemenea, ministrul a promis că va încercă să rezolve problema cadrelor didactice, având în vedere că sunt unele unități administrativ-teritoriale care nu decontează contravaloarea acesteia, conform legii. Pentru elevii de liceu, ministrul a anunțat creșterea treptată a sumei alocate prin programul ”Bani de liceu” până la 250 de RON. Rămâne de văzut câte promisiuni se vor materializa până la alegeri, câte…

Mai multe

Programul ”Bani de liceu” continuă în anul școlar 2014-2015

În anul școlar 2014-2015, Ministerul Educației Naționale va continua derularea Programului național de protecție socială ”Bani de liceu”, conform legislației în vigoare. Calendarul de desfășurare a Programului național de protecție socială ”Bani de liceu”, conform ordinului nr. 4839/2004 este următorul: – Depunerea cererilor pentru Programul național de protecție socială ”Bani de liceu”: 15 septembrie – 1 octombrie – Efectuarea anchetelor sociale și evaluarea de către comisii a eligibilității cererilor depuse: 1 – 23 octombrie – Centralizarea cererilor, prin intermediul portalului dedicat: 1 – 27 octombrie – Afișarea pe internet a…

Mai multe

Calendar program naţional „Bani de liceu” 2012-2013

Ministerul Educaţiei, Cercetării Tineretului şi Sportului va continua si în anul şcolar 2012-2013 programul naţional de protecţie socială „Bani de liceu”. . Date suplimentare privind legislaţia se găsesc pe site-ul M.E.C.T.S. la adresa: http://www.edu.ro/index.php/articles/c341 Conform Ordinului MECTS Nr.4839/2004 CALENDARUL de desfăşurare alprogramului naţional de protecţie socială „Bani de liceu” este următorul: Depunerea cererilor pentru programul naţional de protecţie socială „Bani de liceu” – 15 septembrie-1 octombrie; Efectuarea anchetelor sociale şi evaluarea eligibilităţii cererilor depuse de către comisii – 1 octombrie-23 octombrie; Centralizarea cererilor, prin intermediul portalului dedicat – 1 octombrie-27 octombrie; Afişarea pe internet a…

Mai multe

Programul „Bani de liceu” continuă

Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului continuă programul național „Bani de liceu” și în anul școlar 2011-2012. Elevii din licee pot astfel să se înscrie în program până în 1 octombrie. Efectuarea anchetelor sociale se va face în perioada 1-23 octombrie. Centralizarea cererilor va avea loc până în 27 octombrie. |n perioada 28 octombrie – 2 noiembrie, pot fi depuse contestațiile, care vor trebui rezolvate până pe 6 noiembrie. Beneficiarii Programului național de protecție socială sunt elevii care se află în întreținerea familiilor al căror venit brut lunar pe membru…

Mai multe

Acest site foloseste cookie-uri. Prin continuarea navigarii pe site sunteti de acord cu modul de utilizare a acestor informatii si cu politica de utilizare a cookie-urilor. Info

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close