5 octombrie – Ziua mondială a Educației

Într-un comunicat postat de Sindicatul Liber din Învățământ Bacău se precizează că ”în conformitate cu Contractul colectiv de muncă nr. 59276/2012, art. 8 alin. (1) și (2), Ziua Mondială a Educației se sărbătorește pe 5 octombrie. Activitatea școlară tradițională poate fi înlocuită cu manifestări specifice, dedicate acestui eveniment. Comisiile paritare de la nivelul unităților școlare vor stabili modul de desfășurare a manifestărilor ocazionate de acestea.”

Mai multe

Anunț de selecție parteneri proiect POCU 2014-2020

UNIVERSITATEA „VASILE ALECSANDRI,, DIN BACĂU, cu sediul în Bacău, Calea Mărăşeşti nr. 157, cod poştal 600115, jud. Bacău, intenţionează stabilirea unui parteneriat, în scopul elaborării, depunerii spre finanţare şi implementării unui proiect în cadrul Programului Operaţional Capital Uman ( POCU) 2014-2020, Axa prioritara 6 – Educaţie şi competenţe, conform calendarului orientativ al lansării apelurilor de propuneri de proiecte. Entităţile private interesate sunt invitate să depună o scrisoare de intenţie şi o Fişă de informaţii suplimentare privind experienţa în elaborarea și implementarea unor proiecte POS DRU 2007-2013, până pe data de…

Mai multe

Conferința de Matematică aplicată și industrială CAIM 2014

Facultatea de Ştiințe a Universității „Vasile Alecsandri” din Bacău, prin Departamentul de Matematică, Informatică şi Ştiințele Educației, în colaborare cu Societatea Română de Matematică Aplicată şi Industrială (ROMAI), Institutul de Statistică Matematică şi Matematică Aplicată „Gh. Mihoc – C. Iacob” al Academiei Române (Bucureşti) şi Academia Oamenilor de Ştiinţă (Bucureşti) organizează, în perioada 18-21 septembrie 2014, la Bacău, cea  de-a 22-a Conferinţă de Matematică Aplicată şi Industrială – CAIM 2014. Conferinţa reuneşte un număr de 120 de lucrări şi participanţi din 19 ţări (SUA, Canada, Franța, Spania, Austria, India, Moldova, Algeria,…

Mai multe

Simpozionul regional ,,Școala – orizontul cunoașterii”

Ediţia I – 9 octombrie 2014 REGULAMENT DE ÎNSCRIERE, PARTICIPARE, DESFĂŞURARE ŞI EVALUARE SECŢIUNILE SIMPOZIONULUI I. Sesiune de referate și comunicări – ,,Școala – orizontul cunoașterii” Activitatea se adresează cadrelor didactice și cuprinde următoarele secțiuni: I.1. „Școala de azi, între tradiție și inovație” (referate, eseuri); I.2. „Parteneriatul – liant între educația formală și nonformală” (aspecte concrete ale proiectelor educaționale derulate). – În cadrul acestei sesiuni, cadrele didactice vor participa indirect cu materiale proprii la una dintre secțiunile cuprinse în regulamentul simpozionului. – II. Concurs literar-artistic – „Școala – clinchetul copilăriei”.…

Mai multe

Diseminare mobilitate Turcia Colegiul Mihai Eminescu Bacau

Consecvenţi ideii că nu există cunoaştere care să nu fie putere, în cadrul celei de-a treia reuniuni de proiect Comenius „Literacy Skills  Developing Literacy Skills in Secondary School”  membrii delegaţiei române, profesori şi elevi ai Colegiului Mihai Eminescu din Bacău, am purces cu speranţe mari în Turcia. Mobilitatea a  început  pe 18 septembrie si s-a finalizat  pe 22 septembrie, început de an şcolar atât la noi, cât şi la ei. Şcoala noastră este partener în cadrul acestui parteneriat şcolar multilateral, alături de Ankara Lisesi  Ankara, Turcia. Coordonatorul european al proiectului…

Mai multe

Traditional Games and Toys

În perioada 24-28  septembrie  2012  Şcoala Gimnazială Nr.1 Schitu-Frumoasa, comuna Balcani, judeţul Bacău a luat parte la  cea de-a patra reuniune de parteneriat multilateral Comenius „Traditional Games and Toys) la care a participat cu o echipă formată din  2 elevi unul în clasa a VII-a Grăpinoiu Ionuţ şi Leonte Ştefan elev în clasa a VIII-a . Reuniunea de proiect a avut loc în Polonia la Şcoala Gimnazjum nr 1 im. NiepodległoŚci Polski w  Bielsku Podlaskim . Turcia, ţara coordonatoare de proiect cu Şcoala Gazi  İlköĞretim Okulu a participat cu o…

Mai multe

10% din scolile bacauane, neautorizate sanitar

Anul scolar a inceput cu aproape 10% din totalul celor 914 unitati de invatamant, care functioneaza in prezent in Bacau, neautorizate sanitar. Problemele cele mai mari sunt in mediul rural. Spre deosebire de anii anteriori, acum autorizarea sanitara s-a efectuat doar pe corpuri de cladire, nu pe intreaga unitate scolara. Cele mai multe probleme sunt la capitolul igienizare, asigurare de apa potabila, retea de canalizare, grupuri sanitare adecvate, mobilier conform cunormele sanitare si spatii proprii desfasurarii actului de educatie. Detalii pe desteptarea.ro.

Mai multe

Prima zi de scoala cu ploaie de flori si bomboane

Elevii Şcolii cu clasele I-VIII „General aviator inginer Gheorghe Negrescu” din comuna Fruntişeni au avut ieri o zi de deschidere a anului şcolar la care nici nu visau. Pentru că şcoala lor a fost botezată cu numele celui de-al doilea pilot român din istoria aviaţiei militare, Gheorghe Negrescu, născut la Fruntişeni în 1887, Flotila 95 aviaţie Bacău a fost prezentă la festivitate atât pe pământ cât şi în aer. Douã avioane de mici dimensiuni au survolat cerul Fruntişenilor aruncând peste elevi şi invitaţi cu flori şi bomboane, spre deliciul celor…

Mai multe

Probleme la incadrare in Bacau

Peste 250 de catedre integrale ori parţiale sunt încă neocupate în judeţul Bacău cu doar zece zile înainte de începutul noului an şcolar, adică 2,5% dintre posturi. Cele mai mari pro­bleme sunt, la fel ca în fiecare din ultimii 30 de ani, în comunele sărace din estul judeţului – Răchitoasa, Stănişeşti, Motoşeni, Glăvăneşti şi, chiar Podul Turcului, deoarece în aceste zone nu există un număr suficient de cadre didactice calificate, iar profesorii din alte localităţi refuză să facă naveta pe distanţe de 70 sau chiar 100 de kilometri zilnic pentru…

Mai multe

Acest site foloseste cookie-uri. Prin continuarea navigarii pe site sunteti de acord cu modul de utilizare a acestor informatii si cu politica de utilizare a cookie-urilor. Info

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close