Sorin Cîmpeanu: Salariile din Educație vor crește, cel mai probabil, de la 1 decembrie

Într-un interviu pentru ProTv, ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a declarat că luni, 12 octombrie, va avea loc runda finală de negocieri cu reprezentanţii sindicatelor din învăţământ pentru a stabili procentul de creştere a salariilor.

Sindicatele au cerut creşteri salariale de 15%. Guvernul, la ultima întâlnire, a propus creşteri salariale de 10%. După cum ştim, în sănătate am avut deja creşteri de 25% de la 1octombrie. Sunt îndreptăţit să cred că, după calculele pe care le vom finaliza zilele acestea, va fi posibilă o creştere salarială care să pună semnul egal între creşterile din sănătate şi cele din educaţie” a spus ministrul.

Amintim că salariile cadrelor didactice au fost majorate de 2 ori anul acesta, cu câte 5% începând cu 1 martie, respectiv 1 septembrie.