Şcoala, şansa mea la integrare!

Sub deviza „Alege o cale şi 10 oportunităţi prin programul „Incluziunea socială şi profesională a tinerilor aflaţi în situaţii de risc” ISOSTUD – PET009”, Universitatea „Valahia” din Târgovişte lansează un nou proiect destinat studenţilor provenind din categorii defavorizate cu scopul de a-i susţine în dorinţa lor de a finaliza studiile universitare, în ciuda problemelor financiare, sociale sau familiale cu care se confruntă.

Obiectivele proiectului sunt ample: 180 de studenţi ai Universităţii „Valahia”, din diferite specializări urmează să participe gratuit la patru module de formare extra-curriculară, organizate în domeniul informaticii şi al limbilor străine, şi patru campanii de informare având ca tematică integrarea pe piaţa muncii, antreprenoriatul, cooperarea interculturală şi dezvoltarea personală. Se adăugă stagii de practică în firme, două ateliere de lucru la care vor fi invitaţi specialişti din domeniul dezvoltării durabile şi ocupării forţei de muncă, precum şi vizite de studiu în firme sau instituţii pentru toţi studenţii înscrişi în proiect.

Studenţii care au nevoie de sprijin şi consiliere pentru continuarea studiilor, îndeosebi cei din categoriile orfani, tineri din familii monoparentale, tineri de etnie romă sau tineri cu dizabilităţi, sunt invitaţi să se înscrie în proiect prin completarea unui formular. Prezenţa lor, dar și a tuturor celor interesaţi de proiect, la evenimentul de lansare organizat joi, 12 martie, orele 10, la Centrul de Conferinţe al Universităţii „Valahia” (str. str. Gen. Maior Alexandrescu, nr. 39) este mai mult decât bine venită.

O noutate a acestui proiect este faptul că este derulat cu sprijinul financiar al programului RO10-CORAI, program finanţat de Granturile SEE 2009-2014 şi administrat de Fondul Român de Dezvoltare Socială. Ţările Spaţiului Economic European (SEE) respectiv Islanda, Liechtenstein şi Norvegia doresc să contribuie, prin acordarea acestor granturi SEE, la întărirea relaţiilor cu România şi la reducerea discrepanțelor sociale dintre state.

Proiectul ISOSTUD are o durată totală de 15 luni, iar valoarea acestuia este de 1.135.21,65 lei, prin accesarea de fonduri SEE nerambursabile. Pe parcursul proiectului vor fi implicate 16 cadre didactice care vor desfăşura activităţi de formare (în domeniile IT şi limbi străine) şi tutoriat, pentru ca fiecare student înscris în proiect să beneficieze de servicii de consiliere şi orientare profesională personalizate.

Invităm şi pe această cale toţi studenţii interesaţi să contacteze cu încredere echipa de management la sediul proiectului de la Facultatea de Ştiinţe Economice din Târgovişte, Str. Lt. Stancu Ion, nr. 35, corp H, sala 103, la telefonul nostru 0345-103-118 sau prin e-mail la adresa isostud@yahoo.com.

Avem convingerea că participarea la acest proiect va da studenţilor din Universitatea „Valahia” noi soluţii pentru depăşirea problemelor cu care se confruntă şi perspective suplimentare pentru integrarea în muncă după absolvirea studiilor universitare.