Rezultatele examenului de bacalaureat – sesiunea august-septembrie, inainte de solutionarea contestatiilor

Conform centralizării finale, înainte de contestaţii, realizate de Centrul Naţional de Evaluare şi Examinare, procentul  elevilor care au reuşit la  examenului naţional de bacalaureat din anul şcolar 2010-2011 (sesiunea august-septembrie), este de 19,52%, raportat la numărul de candidaţi prezenţi, adică 17.778 de candidaţi, în timp ce procentul elevilor care au reuşit la examenul de bacalaureat, raportat la numărul de candidaţi înscrişi este de 16,06%.
Reamintim că în această sesiune s-au înscris 110.708 candidaţi. Dintre aceştia s-au prezentat 91.060 de candidaţi, 410 elevi fiind eliminaţi la nivel naţional pentru fraudă sau tentativă de fraudă.
Rezultatele candidaţilor, pe tranşe de note, sunt următoarele: 14.527 de candidaţi au obţinut medii între 6 şi 6,99;  2889  de candidaţi au obţinut medii între 7 şi 7,99; 352 de candidaţi au obţinut medii între 8 şi 8,99; 10 candidaţi au obţinut medii între 9 şi 9,99. Precizăm că niciun candidat nu a obţinut media 10.
Rezultatele finale ale examenului de bacalaureat, sesiunea de toamnă, după soluţionarea contestaţiilor, vor fi afişate în data de 7 septembrie 2011.