Remus Pricopie: „Din mai 2012, toate bugetele educaţiei şi toate rectificările au fost în creştere”

Ziua de astăzi marchează o nouă etapă a procesului de consolidare şi modernizare a sistemului naţional de educaţie, prin creşterea finanţării acestuia. Rectificarea bugetară adoptată astăzi este una pozitivă pentru educaţie. Ea continuă trendul ascendent iniţiat în mai 2012, moment de referinţă, în care abordarea Guvernului faţă de şcoala românească s-a schimbat fundamental. De atunci şi până în prezent, toate bugetele educaţiei au fost în creştere şi, de asemenea, toate rectificările bugetare au fost pozitive.

Concret, la această ultimă rectificare, educaţia primeşte în plus peste 160 de milioane lei din bugetul general consolidat, bani care vor fi folosiţi pentru plata salariilor şi a titlurilor executorii. Se adaugă cele aproximativ 220 de milioane lei, alocate prin ordonanţă de urgenţă, bani care vor ajunge la profesori ca sume forfetare, pentru dezvoltare profesională.

În mod evident, această creştere a fondurilor pentru educaţie nu poate să anuleze efectele multor ani de subfinanţare. Este însă un pas înainte pe care îl facem şi o dovadă a faptului că guvernul Ponta tratează acest domeniu cu maximă responsabilitate. Educaţia este o prioritate, iar acest lucru se va vedea şi pe viitor, în bugetele care vor continua să crească.

 
BIROUL DE PRESĂ AL MEN