„Recycle your nature – save your future”

“Recycle your nature save your future ” (Reciclează natura, salvează viitorul ) este titlul  Proiectul multilateral Comenius,  proiect în cadrul căruia Şcoala gimnaziala  “Constantin Stere”  comuna Bucov, judeţul Prahova  participă având ca parteneri două şcoli:  Yolkonak 75.yil ilkogretim okulu, Niksar- Tokat, Turcia şi Gimnazjum nr 5 im.  Tadeusza Kosciuszki  w Pila– Polonia.

A doua reuniune de proiect a avut loc în  ţara noastră, în perioada 21-27 septembrie 2012.

Activităţile s-au desfăşurat după un program bine structurat şi făcut cunoscut  partenerilor noştri înainte de întâlnirea de proiect. Dintre activităţile desfăşutate putem aminti:

-Vizita  la Muzeului Naţional de Istorie Naturală ”Grigore Antipa “ Bucureşti;

– Intâlnire cu autorităţile locale, la Primăria comunei Bucov;

– Vizita la  Muzeul Satului  unde am desfăşurat  o activitate de modelaj în lut;

– Vizita la  rampa de gunoi ecologică de la Boldeşti Scăieni;

– Vizita  în Parcul “Constantin Stere” din Bucov , a muzeului  cu acelaşi nume,   a Grădinii  Zoo. Aici am desfăşurat activităţi în aer liber până seara, concurs  de desene pe tema :The Earth is in the humans hands! şi am organizat şi un picnic.

– Excursie pe traseul Sinaia – Busteni- Braşov , având ca obiective de vizitare    ,Muzeul Cinegetic Posada, Castelul Peles Sinaia şi  Castelul Bran din Brasov;

– Am mers  la Urlati pentru a vedea cum se recicleaza la Fabrica de sampoane si produse de ingrijire a parului  Procter&Gamble;

– am organizat ateliere de lucru şi am realizat diverse lucruri din material reciclabile: tablouri, obiecte cu care putem decora o masă festivă, bijuterii sau casete de bijuterii şi altele;

– am desfăşurat activităţi legate de tema proiectului nostru, vizionarea unor filmuleţe despre animale şi plante ocrotite de lege din fiecare ţară parteneră, am organizat concursuri cu premii si am aplicat chestionare;

– am vizitat Muzeul de Biologie Umană şi Ştiinţe ale Naturii şi  Muzeul Ceasului din Ploieşti;

– am învăţat dansuri tradiţionale şi am oferit tuturor o masă tradiţională gratuită;

– am prezentat o paradă  a costumelor din materiale reciclabile create de elevi;

Pe tot parcursul derulării activităţilor, atmosfera a fost plăcută, datorită implicării deosebite a profesorilor şi a elevilor şi a modului în care s-a realizat colaborarea între parteneri.

Înainte  de sfârşitul reuniunii, elevii erau deja  prieteni, au schimbat adrese de e-mail pentru  a ţine legatura pe viitor, au descoperit că limbile lor materne au multe cuvinte comune sau asemănătoare şi că stereotipurile, prejudecăţile şi barierele lingvistice pot fi depăşite. Copiii s-au despărţit cu greu de familiile gazde, aveau lacrimi în ochi, dar cu speranţa că vor reveni în ţara noastră într-o vacanţă.

Pe scurt, ne-am simţit foarte bine împreună, am învăţat multe lucruri, întâlnirea  a fost fructuoasă si feed-back-ul  excellent şi aşteptăm cu nerăbdare să ne revedem cu ocazia ultimei noastre întâlniri de proiect ce se va desfăşura în Turcia.

Echipa de proiect a Scolii gimnaziale « Constantin Stere » comuna Bucov, jud. Prahova

Coordonator,

Invăţător  Cazan Florica

Acest proiect a fost finanţat cu sprijinul Comisiei Europene. Această publicaţie (comunicare) reflectă numai punctul de vedere al autorului şi Comisia nu este responsabilă pentru eventuala utilizare a informaţiilor pe care le conţine.