Recomandări pentru dezvoltarea memoriei

  1. Concentraţi-vă asupra textului pentru a obţine înţelegerea corectă a ideilor autorului.
  2. Reveniţi asupra pasajelor mai dificile, care conţin elemente greu de înţeles şi reţinut.
  3. Dezvoltaţi-vă cunoştinţele care aparţin domeniului vizat; pe măsură ce asimilaţi mai multe cunoştinţe, în minte se formează o adevărată reţea de noţiuni, concepte, categorii, sisteme semantice care vor permite asociaţii, sistematizări şi o înţelegere profundă.
  4. Recurgeţi la pauze scurte îndeosebi după pasaje ce conţin elemente cu un grad mare de dificultate. Aceste pauze au rolul de stimulare a reflecţiilor personale a gândirii şi capacităţii de concentrare a atenţiei.
  5. La sfârşitul fiecărei zile e lucru, seara, înainte de culcare, încercaţi o reamintire generală, chiar fugitivă a evenimentelor din timpul zilei.
  6. Implicaţi-vă cu toată fiinţa şi trăiţi profund ceea ce faceţi. Memoria involuntară vă va ajuta să reţineţi multe lucruri fără un efort special de memorare.
  7. Nu memoraţi mot à mot un material. Stabiliţi cât mai multe conexiuni, transferuri, asociaţii, integrări în experienţa şi cunoştinţele anterioare. Raportaţi-l şi integraţi-l în cât mai multe sisteme de referinţă. Căutaţi să surprindeţi şi să înţelegeţi logica materialului, desprindeţi esenţialul, modul de abordare, schema de tratare şi concluziile. Reconstruiţi pe această bază textul după sistemul propriu de gândire; în acest fel veţi putea reproduce materialul ori de câte ori va fi necesar, altfel îl veţi uita repede.
  8. Autostimulaţi-vă pentru fiecare performanţă superioară acordându-vă o notă, o pauză, o autoîncurajare.
  9. Urmăriţi în permanenţă criteriul utilităţii şi aplicativităţii. Încercaţi analize, sinteze, comparaţii, generalizări, clasificări, structurări şi restructurări pentru a putea face faţă necesităţilor curente. Prelucraţi şi sistematizaţi materialul pentru a-l înţelege cât mai bine.
  10. Întreprindeţi exerciţii de reamintire, încercaţi periodic să vă reamintiţi anumite lucruri mai complexe, mai dificile, mai ambigue. Verificaţi-vă prin comparare precizia amintirii.
  11. Pentru a ţine minte mai bine şi mai mult timp un material, fixaţi-vă anumite repere mentale.