Proiect regulament centre de formare – minoritati

Proiect de regulament de organizare şi funcţionare a Centrelor pentru formare continuă în limbile minorităţilor naţionale

Art. 1. Centrele pentru formarea continuă în limbile minorităţilor naţionale sunt unităţi conexe ale Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, care funcţionează la nivel naţional pentru  formarea continuă a personalului didactic care predă într-o limbă a minorităţilor naţionale, în baza prevederilor Art. 99 din Legea Educaţiei Naţionale nr. 1/2011.

Art. 2. Centrele pentru formarea continuă în limbile minorităţilor naţionale au ca principal obiectiv organizarea unor activităţi de formare continuă şi a unor activităţi cu caracter ştiinţific, metodic şi cultural pentru personalul din învăţământul preuniversitar de stat, particular şi confesional – în condiţiile legii – care predă în limbile minorităţilor naţionale, în conformitate cu Art. 45.(11) din Legea Educaţiei Naţionale nr. 1/2011.

Art. 3. Centrele pentru formarea continuă în limbile minorităţilor naţionale sunt instituţii publice cu personalitate juridică cu sediu, patrimoniu, siglă şi sigiliu, subordonate Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, şi ordonatori secundari de credite.

Art. 4. Pentru realizarea în teritoriu a atribuţiilor Centrelor pentru formarea continuă în limbile minorităţilor naţionale, Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului poate aproba, pe baza propunerilor conducerii Centrelor, înfiinţarea de filiale ale Centrelor în instituţii de învăţământ, inspectorate şcolare, unităţi conexe sau alte locaţii.

Art. 5. Centrele pentru formarea continuă în limbile minorităţilor naţionale pot coopera în desfăşurarea activităţii de formare continuă cu unităţi de învăţământ, inspectorate şcolare, case ale corpului didactic, universităţi, alte instituţii academice, culturale şi de învăţământ, cu persoane fizice şi juridice din ţară şi din străinătate. Centrele pentru formarea continuă în limbile minorităţilor naţionale pot coopera cu universităţi şi alte instituţii în vederea realizării unor programe de formare iniţială sau de reconversie profesională.

………………..

Descarca documentul:

proiect_regulament_centre_formare_minoritati