Prevenirea incendiilor în unitățile de învățământ

Pregătirea în domeniul situațiilor de urgență la nivelul unităților de învățământ cuprinde două direcții fundamentale: pe de o parte organizarea apărării împotriva incendiilor, iar pe de alta informarea și pregătirea elevilor și a cadrelor.

Referitor la prima direcție, aspectele practice importante constau în stabilirea persoanelor care au atribuții specifice, elaborarea deciziilor privind stabilirea răspunderilor pe linia apărării împotriva incendiilor, organizarea apărării împotriva incendiilor la nivelul claselor, laboratoarelor, bibliotecii, sălii de sport, atelierelor, magaziilor, centralelor termice, executarea controalelor proprii periodice pentru depistarea și înlăturarea neajunsurilor, asigurarea funcționării optime a mijloacelor tehnice de apărare împotriva incendiilor, instruirea cadrelor și a personalului auxiliar.

Cauzele de incendiu (și care sunt obligatoriu de îndepărtat) la nivelul unităților de învățământ apar ca urmare a exploatării cu defecțiuni sau improvizații a instalațiilor și aparatelor electrice, a sistemelor de încălzit (sobe ce funcționează cu gaze, lemne sau cărbuni), precum și a nerespectării normelor de prevenire și stingere a incendiilor în diverse împrejurări.

Este vorba despre executarea unor lucrări de reparații (în special în perioadele de vacanță a elevilor, când școlile devin niște mici șantiere) care necesită folosirea aparatelor de sudură, a focului deschis pentru topirea bitumului, a substanțelor inflamabile sau diverse lichide inflamabile ce se folosesc la vopsirea, lăcuirea sau lipirea unor obiecte (în incinta atelierelor). Alte cauze de incendiu pot fi: efec­tuarea unor experimente cu substanțe chimice care pot intra în reacție exotermă unele cu altele (în cadrul laboratoarelor), precum și a unor lucrări practice în care se utilizează aparatele electrice; executarea unor lucrări care presupun aprinderea focurilor (în preajma unor construcții) pentru arderea gunoaielor; neglijența, de care dau dovadă unele persoane care fumează în locuri cu pericol de incendiu, aruncând la întâmplare resturile de țigări și chibriturile aprinse.

Instalațiile electrice exploatate cu defecțiuni, coșurile de fum fisurate sau necurățate de funingine, focul deschis lăsat fără supraveghere, fumatul în locuri interzise și jocul copiilor cu chibriturile au generat cele mai multe incendii. Acest lucru trebuie bine înțeles, în sensul luării celor mai eficiente măsuri de prevenire a incendiilor și desfășurării unor activități instructiv-educative, al căror efect să fie resimțit nu numai în școală, ci și dincolo de zidurile acesteia.

A doua direcție principală presupune pregătirea practică și teoretică în timpul orelor de consiliere (dirigenție) a elevilor și conștientizarea necesității acumulării unor informații de bază privind situațiile de urgență: regulile privind protecția și comportamentul adecvat pe timpul fiecărei situații.

Compartimentul Informare și Relații Publice al ISU ”Dobrogea”