Portofoliul

Utilizarea portofoliului ca metodă complementară de evaluare se impune din ce în ce mai mult atenţiei şi interesului profesorilor în practica şcolară curentă. Termenul este relativ nou în terminologia ştiinţelor educaţiei, dar ideea exprimată de concept în sine nu este în mod necesar inovativă în sfera practicilor evaluative. Deşi în sensul său de bază portofoliul s-a lansat în domeniul artei, şi în contextul ştiinţelor educaţiei s-a impus nevoia existenţei unei metode de evaluare flexibile, complexe, integratoare, ca alternativă viabilă la modalităţile tradiţionale de evaluare.

Un astfel de rol îşi poate asuma portofoliul în cadrul procesului de evaluare a performanţelor şcolare ale elevilor. El include rezultatele relevante obţinute prin celelalte metode şi tehnici de evaluare (probe orale, scrise, practice, observare sistematică a activităţii şi comportamentului elevului, proiect, autoevaluare), precum şi prin sarcini specifice fiecărei discipline.

Portofoliul reprezintă „cartea de vizită” a elevului, urmărindu-i progresul de la un semestru la altul, de la un an şcolar la altul şi chiar de la un ciclu de învăţământ la altul.

O funcţie importantă pe care o preia portofoliul este aceea de investigare a majorităţii „produselor” elevilor, care, de obicei, rămân neinvestigate în actul evaluativ, reprezentând în acelaşi timp un stimulent pentru desfăşurarea întregii game de activităţi didactice (nu doar pregătirea stereotipă pentru teste de cunoştinţe). In acelaşi timp, sarcina evaluării continue este preluată cu succes şi fără tensiunea pe care ar putea-o genera unele dintre metodele tradiţionale de evaluare aplicate frecvent.

Prin complexitatea şi bogăţia informaţiei pe care o furnizează, sintetizând activitatea elevului de-a lungul timpului (un semestru, an şcolar sau ciclu de învăţământ), portofoliul poate constitui parte integrantă a unei evaluări sumative sau a unei examinări.

Important rămâne scopul pentru care este proiectat portofoliul, ceea ce va determina şi structura sa. Alături de scop, în definirea unui portofoliu, sunt la fel de relevante contextul şi modul de proiectare a portofoliului.

În sens general, scopul unui portofoliu este acela de a confirma faptul că ceea ce este cuprins în obiectivele învăţării reprezintă, în fapt, şi ceea ce ştiu elevii sau sunt capabili să facă. În determinarea scopului unui portofoliu, profesorul trebuie să răspundă mai întâi unor întrebări de tipul:

  • care este conţinutul — fapte, legi, teorii etc. — asimilat în acest capitol (modul, temă, domeniu de pregătire)?
  • ce ar trebui elevii să fie capabili să facă (înregistrarea unor observaţii, crearea unei situaţii-problemă şi rezolvarea ei, structurarea unei argumentaţii sau comunicarea interpersonală în cadrul relaţiilor elev-elev şi profesor-elev etc.)?
  • care sunt atitudinile pe care elevii ar trebui să le dezvolte în realizarea portofoliului lor?

Astfel, determinarea scopului portofoliului va suferi influenţa simultană a curriculum-ului şi a instruirii.

Scopul portofoliului este stabilit şi în funcţie de destinaţia sau destinatarul său (persoană, instituţie, comunitate etc.), având în vedere că pe baza lui se va emite o judecată de valoare asupra elevului în cauză. Astfel, dacă portofoliul va servi ca instrument de evaluare destinat profesorului (un model de portofoliu cumulativ ca sursă de informaţii) sau ca instrument de autoevaluare pentru elev, el poate cuprinde momentele relevante ale progresului elevului, în timp ce pentru un portofoliu care trebuie să demonstreze părinţilor sau comunităţii ceea ce elevul ştie sau este capabil să facă, modelul mai adecvat este acela al selectării celor mai bune produse sau a celor mai bine realizate activităţi ale elevului. În consecinţă, utilizările portofoliului sunt numeroase, în directă relaţie cu scopul pentru care a fost proiectat.

Un alt element esenţial al portofoliului de care trebuie să se ţină seamă în elaborarea acestuia este contextul. Dimensiuni ale acestui concept pot fi:

  • vârsta elevilor;
  • specificul disciplinei;
  • nevoile, abilităţile şi interesele elevilor etc.

Toate aceste variabile pot induce diferenţe semnificative care personalizează modul de concepere şi realizare a portofoliului.

Proiectarea portofoliului include, în fapt, atât scopul, cât şi contextul, elemente al căror rol a fost deja menţionat. Probabil cea mai importantă decizie în proiectarea porofoliului este cea care vizează conţinutul său (identificarea elementelor reprezentative pentru activităţile desfăşurate de elev) care poate fi concretizat, spre exemplu, în:

  • selecţii din temele pentru acasă ale elevului;
  • calendarul lunar de activitate;
  • notiţele din clasă;
  • rapoarte de laborator;
  • lucrări de cercetare;
  • casetă video conţinând prezentări orale ale elevului, situaţii de învăţare în grup etc.

O altă decizie importantă în cadrul proiectării este legată de :

  • cât de multe astfel de „eşantioane” ale activităţii elevului trebuie să conţină portofoliul;
  • cum să fie ele organizate;
  • cine decide selecţia lor(o posibilitate poate fi : profesorul descrie cerinţele de conţinut ale portofoliului, iar elevul selectează probele pe care le consideră reprezentative).

Este important ca întregul conţinut al portofoliului să fie raportat la anumite cerinţe-standard clar formulate în momentul proiectării şi cunoscute de către elevi înainte de realizarea efectivă a acestuia.

Prin urmare, portofoliul:

  • poate fi exclusiv o sarcină a profesorului, în sensul că el este cel care stabileşte scopul, contextul, realizează proiectarea lui, formulează cerinţele standard şi selectează produsele reprezentative ale activităţii elevilor

sau

  • poate implica şi contribuţia elevilor în modul în care acesta se construieşte: elevii pot alege anumite instrumente de evaluare sau eşantioane din propria activitate considerate semnificative din punct de vedere al calităţii lor.

Din această perspectivă, portofoliul stimulează creativitatea, ingeniozitatea şi implicarea personală a elevului în activitatea de învăţare, dezvoltând motivaţia intrinsecă a acestuia şi oferind astfel profesorului date esenţiale despre personalitatea elevului ca individualitate în cadrul grupului.

Aprecierea holistică a unui portofoliu reprezintă cea mai bună modalitate de evaluare în cazul acestui instrument. Aceasta se bazează pe impresia generală asupra performanţei elevilor sau asupra produselor realizate, luând în considerare elementele individuale componente ale portofoliului, corelată fiind cu rubricile de scoruri pe diferite niveluri şi trepte. Scara utilizată poate să cuprindă calificative (de exemplu, „excelent”, „bun”, „acceptabil” şi „inacceptabil”), simboluri numerice (de exemplu, se pot folosi cifrele de la 4 la 1 sau de la 5 la 1 etc.) etc.

Exemplul prezentat anterior, aplicabil în cazul limbilor moderne, este un tip de portofoliu care vizează majoritatea capacităţilor şi abilităţilor implicate în înţelegerea şi învăţarea unei discipline. Pot fi, însă, concepute şi portofolii centrate pe un anumit tip de competenţă, spre exemplu, citire sau scriere în cadrul disciplinei limbă maternă, şi care pot cuprinde sarcini de lucru variate, subsumate aceleiaşi competenţe, pentru a pune în valoare nivelul ei de stăpânire de către elev, progresele de la un moment la altul în evoluţia şcolară a acestuia.

Portofoliul ca instrument în evaluarea curentă îşi dovedeşte utilitatea furnizând informaţii esenţiale profesorului pe baza cărora acesta îşi poate întemeia o judecată de valoare validă şi pertinentă asupra performanţei elevului pe o perioadă mai lungă de timp. Fiind un instrument complex şi integrator, portofoliul reuneşte cele mai bune rezultate şi produse ale activităţii elevului, oferind o imagine clară asupra evoluţiei în timp a acestuia, reflectând motivaţia pentru învăţare şi constituind în acelaşi timp o modalitate eficientă de comunicare a rezultatelor şcolare şi a progreselor înregistrate atât pentru elev, cât şi pentru părinţi sau alte persoane interesate în acest sens.