ONG-urile îi transmit ministrului Educației o scrisoare privind religia în școli

Organizaţiile semnatare au transmis Ministrului Educaţiei Doamnei Ecaterina Andronescu o scrisoare deschisă (textul în continuarea comunicatului) prin care îşi manifestă îngrijorarea referitoare la conţinutul manualelor de religie în şcoli şi solicită MECTS să puna în dezbatere publică acest subiect. Demersul vine ca urmare a unei iniţiative din luna martie <https://docs.google.com/file/d/0B41iSwdK0PrRV2NYMlZpWG5UZ0k/edit> a acestui an, prin care o parte dintre asociaţiile semnatare au participat la o consultare pe subiectul curriculei la clasa pregatitoare, cu referire la materiile religie si tehnologia informatiei.

La începutul acestui an şcolar am constatat nu doar sistarea dialogului început formal în luna martie, cât şi poziţionarea partizană a Ministrului Educaţiei, care declară public că modificările asupra manualelor de religie vor fi făcute având ca partener nominalizat doar Patriarhia. Organizaţiile avertizează pe fond asupra riscurilor predării în regim confesional dupa manuale care conţin în continuare formule inadecvate vârstei şi care pot favoriza un proces de demodernizare caracterizat de intoleranţa, xenofobie, neâncredere în educaţia ştiinţifică/pentru sănătate/pentru gândire critică. Organizaţiile semnatare pot pune la dispoziţia Ministerului studii şi recomandări în acest sens.

Considerăm că parteneriatul între Minister şi părinţi, reprezentanţi ai instituţiilor de specialitate dar şi ai cultelor sau organizaţiilor societăţii civile cu expertiză în educaţie şi respectarea drepturilor omului reprezintă un act de normalitate instituţională şi se constituie într-o obligativitate pentru toţi actorii relevanţi. Viziunea asupra scopurilor educaţiei reprezintă un act care trebuie sa aibă în zona de respectare a drepturilor fundamentale o componentă de consultare publică dinamică şi participativă care să reprezinte mai mult decat poziţia unei singure parţi.

Stimată Doamnă Ministru Ecaterina Andronescu,

Organizaţiile semnatare vă solicită să preluaţi cu bunăcredinţă şi atenţie sesizările venite dinspre societatea civilă în privinţa predării religiei în şcolile romanesti şi a calităţii manualelor după care se predă această materie. Considerăm că instituţia pe care o reprezentaţi are inclusiv datoria să întreţină un astfel de dialog, cu atît mai mult cu cât în diverse situaţii s-au semnalat riscuri ale încălcării unor recomandări europene în domeniu (de ex. recomandarea nr. 1720 a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei referitoare la “Educaţie şi Religie” din 2005) .

Organizaţiile pe care le reprezentăm au solicitat MECTS în martie 2012 o consultare publică referitoare la predarea religiei şi a tehnologiei informaţiei în şcoli la clasa pregatitoare (cererea e înregistrata cu nr. 16173 din 9 martie 2012). Ca răspuns la această solicitare, MECTS a invitat reprezentanţii organizaţiilor la o discuţie care a avut loc în 22 martie, la care au participat ministrul de atunci şi specialişti ai instituţiei, întâlnire în urma căreia am transmis Ministerului declaraţia ataşată. Comunicatul nostru consemnează (lucru probat şi de minuta întâlnirii transmisă de doamna Lucica Popescu, Director în cadrul Direcţiei Relaţiei cu Parlamentul) ca MECTS este deschis la discuţii pe fond referitoare la calitatea manualelor de religie.

Odată cu începerea anului şcolar au reapărut îngrijorările referitoare la conţinutul manualelor de religie, chestiune asupra căreia şi Dvs. v-aţi pronuntat public în ultima perioadă. Manualele nu au fost revizuite, iar Ministerul nu a luat măsurile promise în vederea evitării îndoctrinării religioase şi încălcării libertăţii religioase în şcolile publice.

Considerând că Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului este o instituţie publică ce are printre responsabilităţi preluarea sesizărilor făcute dinspre societatea civilă, considerând că o viziune asupra predării acestei materii trebuie construită cu o consultare mai largă decât aceea a specialiştilor instituţiei sau a reprezentanţilor cultelor, luând act de opiniile specialiştilor în pedagogie şi politici educaţionale care atenţionează asupra riscurilor îndoctrinării religioase si a naţionalismului caracterizat de intoleranţa şi xenofobie care se asociază cu predarea confesională a religiei în şcoli şi apreciind deschiderea declarată de Dvs. pentru găsirea unor soluţii, vă solicităm o întâlnire în care sa putem discuta asupra procedurilor care să asigure că modificările asupra manualelor de religie vor fi reale, constructive şi vor tine cont de opiniile tuturor factorilor interesaţi.

Organizaţiile semnatare au interes şi expertiză în zona educaţiei şi respectării drepturilor fundamentale ale omului, printre noi regăsindu-se şi iniţiatori sau semnatari ai Cartei Albe a sectorului nonguvernamental, componenta Educaţie şi Voluntariat. Suntem susţinuti de un numar important de părinţi – fiind noi înşine profesori şi părinţi – ceea ce ne întăreşte interesul informat şi responsabil faţă de acest subiect şi ne motivează să ne dorim o buna colaborare.“

Sursa: AmosNews

Articole asemănătoare

Lasă un răspuns

Acest site foloseste cookie-uri. Prin continuarea navigarii pe site sunteti de acord cu modul de utilizare a acestor informatii si cu politica de utilizare a cookie-urilor. Info

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close