Observarea sistematică a activităţii şi a comportamentului elevilor

Observarea sistematică a comportamentului elevilor în timpul activităţii didactice este o tehnică de evaluare care furnizează profesorului o serie de informaţii utile, diverse şi complete, greu de obţinut altfel prin intermediul metodelor de evaluare tradiţionale.

În sensul său cel mai general, observaţia constă în investigarea sistematică, pe baza unui plan dinainte elaborat şi cu ajutorul unor instrumente adecvate, a acţiunilor şi interacţiunilor, a evenimentelor, a relaţiilor şi a proceselor dintr-un câmp social dat.

Conform acestei accepţiuni, profesorul care-şi propune să utilizeze această metodă pentru a obţine informaţii relevante asupra activităţii elevilor săi, din perspectiva capacităţii lor de acţiune, relaţionare, a competenţelor şi abilităţilor de care dispun, trebuie să utilizeze un instrumentar adecvat obiectului observării. Pentru a înregistra aceste informaţii, profesorul are la dispoziţie în mod practic trei modalităţi :

  • fişa de evaluare (calitativă);
  • scara de clasificare;
  • lista de control/verificare.

Aceste instrumente se utilizează atât pentru evaluarea procesului, cât şi a produselor realizate de către elevi, cu ajutorul lor putând fi surprinse atât obiectivări comporta-mentale ale domeniului cognitiv, cât şi ale domeniilor afectiv şi psihomotor.

Acest tip de observaţie participativă practicată de profesor, utilizând cele trei modalităţi menţionate, este, în esenţă, subiectivă, dar poate să-şi sporească gradul de obiectivitate dacă se concentrează atenţia asupra modului de elaborare şi utilizare a instrumentelor. În ceea ce priveşte costurile implicate de această metodă, ea este ieftină, dar mare consumatoare de timp.

Fişa de evaluare este completată de către profesor, în ea înregistrându-se date factuale despre evenimentele cele mai importante pe care profesorul le identifică în comportamentul sau în modul de acţiune al elevilor săi (fapte remarcabile, probleme comportamentale, evidenţierea unor aptitudini deosebite într-un domeniu sau altul etc.). La acestea se adaugă interpretările profesorului asupra celor întâmplate, permiţându-i acestuia să surprindă modelul comportamental al elevilor săi.

Deci, profesorul, într-o primă instanţă, este cel care decide ce comportament va fi observat şi înregistrat, configurând astfel aria comportamentală, eventualele limite ale observaţiilor înregistrate, precum şi gradul de extindere în utilizare al acestor observaţii.

Un avantaj important al acestor fişe de evaluare este acela că nu depind de capacitatea de comunicare a elevului cu profesorul, profesorul fiind cel care înregistrează şi interpretează comportamentul tipic sau alte produse şi performanţe ale elevului.

Un dezavantaj de care trebuie ţinut seamă este acela al marelui consum de timp pe care îl implică (timpul necesar profesorului, spre exemplu, pentru a nota descrierile verbale ale comportamentului elevilor săi), la care se adaugă faptul că aceste observaţii nu au o cată ridicata de obiectivitate, ceea ce are repercursiuni asupra fidelităţii acestor înregistrări.

Scara de clasificare însumeazăun set de caracteristici (comportamente) ce trebuie supuse evaluării, însoţit de un anumit tip de scară, de obicei scara Likert. Potrivit acestui tip de scară, elevului îi sunt prezentate un număr de enunţuri în raport de care acesta trebuie să-şi manifeste acordul sau dezacordul, discriminând între 5 trepte: puternic acord; acord; indecis (neutru); dezacord; puternic dezacord.

Secretul construirii unei astfel de scări îl constituie redactarea unui bun enunţ la care elevul să poată răspunde. In continuare prezentăm câteva sugestii pentru construirea unei scări Likert.

  • Fiecare enunţ să cuprindă cuvinte familiare elevului, utilizând limbajul acestuia şi nu unul puternic specializat sau tehnic. Deci, enunţuri cu o structură simplă.
  • Fiecare enunţ să fie exprimat clar pozitiv sau clar negativ (să reprezinte poziţii clar pozitive sau negative). Este bine ca enunţurile să fie experimentate înainte de introducerea lor în cadrul instrumentului.
  • Lista finală de enunţuri trebuie să conţină un număr aproximativ egal de enunţuri pozitive şi negative.
  • Fiecare enunţ trebuie să producă informaţia necesară. Nu se introduce un enunţ doar pentru că „este interesant de văzut ce răspund elevii la el”. Enunţul trebuie să facă referire clară la atitudinea sau opinia despre care dorim să aflăm informaţii.
  • Lista de control/verificare, deşi pare asemănătoare cu scara de clasificare ca manieră de structurare (un set de enunţuri, caracteristici, comportamente etc.), se deosebeşte de aceasta prin faptul că prin intermediul ei doar se constată prezenţa sau absenţa unei caracteristici, comportament etc., fără a emite o judecată de valoare oricât de simplă.

Un avantaj al listei de control este acela că se elaborează relativ uşor, fiind şi simplu de aplicat elevilor.

Articole similare:

Articole asemănătoare

Lasă un răspuns

Acest site foloseste cookie-uri. Prin continuarea navigarii pe site sunteti de acord cu modul de utilizare a acestor informatii si cu politica de utilizare a cookie-urilor. Info

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close