Noi reglementări privind asigurarea calităţii în educaţie

Guvernul a modificat şi completat, printr-o ordonanţă de urgenţă, OUG nr.75/2005 privind asigurarea calităţii în educaţie, în corelare cu noua Lege a educaţiei naţionale, a anunţat Daniel Funeriu, ministrul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului.
“Prin această ordonanţă conferim Agenţiei Române de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Superior ( ARACIS ) toate instrumentele de care are nevoie pentru a-şi desfăşura activitatea, conform Legii educaţiei naţionale, şi pentru a fi un jucător important pe activităţile de evaluare, la nivel internaţional”, a afirmat ministrul Educaţiei.
Potrivit ministrului Funeriu, au fost completate criteriile pe care ARACIS trebuie să le urmărească în procesul de acreditare a programelor de master şi doctorat. Astfel, potrivit noilor prevederi au fost introduse criterii legate de evaluarea activităţii de cercetare care se desfăşoară în cadrul studiilor doctorale, corelarea cu piaţa muncii, transparenţa procedurilor şi acurateţea raportărilor pe care le fac universităţile.
De asemenea, au fost introduse unele noutăţi privind alegerea conducerii ARACIS, în sensul că structurile de conducere ale instituţiei vor fi alese de personalităţi “care sunt dincolo de orice suspiciuni”, a adăugat ministrul Educaţiei.
”Membrii conducerii ARACIS vor fi aleşi dintre personalităţi, de către o Comisie formată din reprezentanţi ai Asociaţiei Universităţilor Europene, reprezentanţi ai EQAR-ului, care este registrul agenţiilor de asigurare a calităţii internaţionale şi un reprezentant al structurilor asociative studenţeşti la nivel european, precum şi de preşedintele Academiei sau un reprezentant al preşedintelui Academiei”, a declarat ministrul Funeriu.
De asemenea, în cadrul acestor structuri de evaluare s-a stabilit că nu pot fi incluse persoane care au rude în universitatea care urmează să fie evaluată sau interese la respectiva instituţie de învăţământ.
“Este un pas important în ceea ce priveşte asigurarea calităţii învăţământului. Aceste modificări erau necesare, în baza Legii educaţiei naţionale, precum şi a standardelor internaţionale”, a conchis ministrul Educaţiei.

Emitent: Guvernul Romaniei – Biroul de presa

Data: 07.09.2011