Mai mulți elevi de la Ștei au obținut suspendarea efectelor procesului verbal de eliminare

Judecătorii Tribunalului Bihor au decis să anuleze decizia de eliminare a Alexandrei Burtă, dar şi a altor elevi de la Ştei, eliminaţi de la proba de matematică, de la Bac.

Admite acţiunea formulată de reclamanta BURTA ALEXANDRA MARIA în contradictoriu cu pârâtul INSPECTORATUL ŞCOLAR al JUDEŢULUI BIHOR prin COMISIA JUDEŢEANĂ de BACALAUREAT BIHOR şi COMISIA de BACALAUREAT din CENTRUL de EXAMEN COLEGIUL TEHNIC „UNIREA” ŞTEI, având ca obiect suspendare act administrativ şi în consecinţă: Dispune suspendarea efectelor Procesului verbal de sancţionare a candidatului nr. 032/07.07.2015 de la Centrul de examen nr. 309 din Unitatea de învăţământ Colegiul Tehnic „Unirea” Ştei, privind eliminarea reclamantului de la examenul de bacalaureat disciplina – matematică, până la pronunţarea instanţei de fond. Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică azi 16.07.2015„, se arată în sentinţa pe scurt pronunţată de Tribunalul Bihor.

Vestea a fost primită cu bucurie în special de elevi, dar şi de părinţi. Aceştia speră ca în final să arate că au avut dreptate şi că eliminarea elevilor s-a făcut pe nedrept.

Citeste mai mult: adev.ro/nrkyg5