Investigația

Investigaţia oferă posibilitatea elevului de a aplica în mod creativ cunoştinţele însuşite, în situaţii noi şi variate, pe parcursul unei ore sau unei succesiuni de ore de curs. Această metodă presupune definirea unei sarcini de lucru cu instrucţiuni precise, înţelegerea acesteia de către elevi înainte de a trece la rezolvarea propriu-zisă prin care elevul demonstrează, şi exersează totodată, o gamă largă de cunoştinţe şi capacităţi în contexte variate.

Investigaţia oferă, de asemenea, posibilitatea elevului de a se implica activ în procesul de învăţare, realizând permanente integrări şi restructurări în sistemul noţional propriu, ceea ce conferă cunoştinţelor un caracter operaţional accentuat. Investigaţia stimulează iniţiativa elevilor pentru luarea deciziilor, oferind un nivel de înţelegere mult mai profundă asupra evenimentelor şi fenomenelor studiate, motivând în acelaşi timp elevii în realizarea activităţilor propuse.

Prin realizarea unei investigaţii pot fi urmărite ca elemente esenţiale:

  • înţelegerea şi clarificarea sarcinii de lucru;
  • identificarea procedeelor pentru obţinerea informaţiilor necesare;
  • colectarea şi organizarea datelor sau informaţiilor necesare;
  • formularea şi testarea unor ipoteze de lucru;
  • schimbarea planului de lucru sau a metodologiei de colectare a datelor, dacă este necesar;

. colectarea altor date, dacă este necesar;

  • motivarea opţiunii pentru anumite metode folosite în investigaţie;
  • scierea/prezentarea unui scurt raport privind rezultatele investigaţiei.

Demersul investigativ poate fi raportat la trei etape esenţiale care trebuie parcurse:

  • definirea problemei,
  • alegerea metodei/metodologiei adecvate,
  • identificarea soluţiilor.

Abordarea investigaţiei se poate plasa la diferite niveluri de deschidere, în funcţie de abilităţile şi competenţele pe care le solicită din partea elevilor.

Din acest punct de vedere, etapele enunţate anterior, specifice unui demers investigativ pot fi descrise astfel:

definirea problemei poate fi făcută:

(i) într-un mod prescriptiv, care direcţionează clar activitatea elevului. În acest caz, variabilele implicate în investigaţie sunt specificate şi operaţionalizate adecvat. Demersul propus este bine structurat.

SAU

(ii) într-un mod care accentuează dimensiunea de explorare. În acest caz, variabilele nu sunt specificate, ci doar domeniul de investigaţie.

alegerea metodei/metodologiei adecvate poate fi realizată:

(i) fie de către profesor, care arată elevilor ce să facă, fie furnizează toate informaţiile necesare legate de aparatura adecvată, de instrumente etc.

(ii) fie de către elev, care are totala libertate de a alege metodele corespunzătoare demersului iniţiat.

identificarea soluţiilor poate presupune formularea:

(i) unei singure soluţii acceptabile;

SAU

(ii) mai multor soluţii acceptabile.

Cele două puncte extreme prezentate în raport cu etapele menţionate anterior descriu un continuum care evoluează pe niveluri diferite de deschidere de la activităţi investigative cu un caracter bine structurat către cele cu un caracter de explorare mult accentuat. Gradul de libertate pe care îl poate oferi o investigaţie depinde in acelaşi timp şi de nevoile, interesele manifestate de către elev, dar şi de experienţele sale anterioare. Profesorul poate adapta acest demers pentru diferite categorii de elevi, oferindu-le acestora fie mai multe informaţii, instrucţiuni clare de urmat, fie lăsându-le totala libertate de iniţiativă în realizarea activităţii.

Sarcinile de lucru adresate elevilor de către profesor în realizarea unei investigaţii, pot varia ca nivel de complexitate a cunoştinţelor şi competenţelor implicate, după cum urmează:

  • simpla descriere a caracteristicilor unor obiecte, lucruri desprinse din realitatea imediată sau fenomene observate direct de către elev şi comunicarea în diferite moduri a observaţiilor înregistrate, prin intermediul desenelor, graficelor, tabelelor sau hărţilor;
  • utilizarea unor echipamente simple pentru a face observaţii, teste referitoare la fenomenele supuse atenţiei elevilor. Aceste observaţii constituie baza pentru realizarea unor comparaţii adecvate între fenomenele respective sau între ceea ce au înregistrat direct şi ceea ce au presupus că se va întâmpla (confirmarea sau nu a predicţiilor făcute).
  • identificarea factorilor implicaţi în contextul supus observaţiei, prin intermediul aparaturii specifice. Elevii pot repeta observaţiile şi măsurătorile pentru a oferi explicaţii pertinente diferenţelor sesizate în derularea activităţii. Pe baza înregistrării sistematice a observaţiilor şi rezultatelor măsurătorilor se emit concluzii prezentate într-o formă ştiinţifică şi argumentate logic pentru confirmarea predicţiilor formulate.

Selectarea echipamentului adecvat realizării sarcinii, efectuarea unor serii de măsurători, înregistrarea observaţiilor specifice, prezentarea acestora sub formă de concluzii, utilizând tabele, grafice şi hărţi sunt tot atâtea operaţii care antrenează elevii într-o formă de activitate teoretico-practică cu puternice valenţe formative.

În momentul în care profesorul propune elevilor săi realizarea unei investigaţii, trebuie mai întâi să reflecteze asupra răspunsului la următoarele întrebări:

  • Ce aşteptări are de la elevii săi?
  • Ce cunoştinţe, noţiuni aplică elevii, ce deprinderi şi abilităţi îşi exersează şi la ce nivel de înţelegere se va plasa întregul demers investigativ?
  • Care vor fi rezultatele învăţării în urma realizării acestei activităţi şi cum vor fi ele apreciate?

Activitatea didactică desfăşurată prin intermediul acestei practici evaluative, poate să fie organizată individual sau pe grupuri de lucru, iar aprecierea modului de realizare a investigaţiei este, de obicei, de tip holistic. Criteriile care se stabilesc pentru aprecierea nivelului de realizare al fiecărei etape trebuie clar precizate şi cunoscute de către elevi încă de la începutul activităţii. Aceste criterii descriu performanţa aşteptată corespunzător calificativelor sau notelor/punctajelor care se alocă acestora.

Organizarea activităţii de luau individual sau pe grupuri trebuie să ţină cont de:

  • natura investigaţiei / scopul pe care aceasta şi-l propune;
  • integrarea investigaţiei ca parte componentă a lecţiei sau ca activitate in sine;
  • modul în care elevii sunt deja obişnuiţi să lucreze în clasă.

Adesea, investigaţia presupune participarea profesorului Am rolul de consilier/sfătuitor al elevului în momentele în care acesta solicită sprijin, întreaga libertate în elaborarea planului de lucru şi Am derularea observaţiilor/experimentelor specifice revenindu-i elevului. In cazul în care se lucrează în grup, profesorul trebuie să găsească timpul necesar pentru a discuta activitatea tuturor gru-purilor implicate în realizarea activităţii respective.

În situaţia în care lecţia este structurată pe baza unei investigaţii, de regulă, se urmăreşte realizarea următoarelor etape:

(i) concentrarea asupra problemei de investigat;

(ii) explorarea posibilităţilor de rezolvare/realizare;

(iii) raportarea/prezentarea rezultatelor obţinute;

(iv) consolidarea cunoştinţelor/noţiunilor presupuse de realizarea investigaţiei, valorificarea ideilor elevilor şi a demersurilor convergente în identificarea soluţiilor;

(v) aplicarea rezultatelor obţinute în sensul relaţiilor interdisciplinare care pot fi stabilite şi al legăturii cu viaţa reală.

În acest caz, investigaţia devine element de bază în sprijinirea demersului de învăţare prin descoperire. Cum, însă, predarea, învăţarea şi evaluarea sunt inter-dependente în contextul strategiilor educaţionale modeme, investigaţia reprezintă prin valenţele sale formative indiscutabile o metodă care deserveşte toate cele trei activităţi menţionate anterior.

Prin intermediul investigaţiei, profesorul poate urmări procesul sau/şi realizarea unui produs sau/şi atitudinea elevului. Printre calităţile personale ale elevului pe care investigaţia le pune în valoare se pot număra:

  • creativitatea şi iniţiativa;
  • cooperarea şi participarea la lucrul în echipă;
  • preluarea conducerii/iniţiativei în cadrul grupului;
  • constanţa şi concentrarea atenţiei;
  • perseverenţa;
  • flexibilitatea gândirii şi deschiderea către noi idei.

Investigaţia, ca instrument de evaluare, constituie o reală şansă pentru elev de a-şi pune în valoare potenţialul creativ în aplicarea cunoştinţelor asimilate, în explorarea situaţiilor noi (învăţare euristică) sau foarte puţin asemănătoare în raport cu situaţia anterioară. În acelaşi timp, acest tip de activitate dezvoltă capacitatea de argumentare, de gândire logică, de rezolvare a problemelor etc.