Înscrieri Festivalul Național de Teatru Școlar „Nişte Ţărani”

Începând cu 27 martie, Ziua Mondială a Teatrului, și până pe 24 aprilie sunt așteptate înscrierile la Festivalul Național de Teatru Școlar „Nişte Ţărani”,  regăsindu-ne în Calendarul Activităţilor Educative 2015, domeniul cultural artistic – teatru, la poziţia  13.

Tema festivalului este unică şi obligatorie: „Ţăranul român – stâlpul de boltă al neamului nostru”.

Programul reprezentațiilor se va desfășura pe 23 mai 2015, în comuna Văleni, județul Olt, între orele 10:00 – 17:30. Se acceptă în mod automat numai primele 10 fișe de înscrieri primite de la unități școlare din județe diferite (10 x 1 fișă / 1 unitate școlară / 1 județ), menținându-se astfel caracterul național al festivalului. Toate celelalte înscrieri se vor supune însă criteriului de selecție al ordinii de primire a fișelor de înscriere și încadrare a acestora în programul stabilit. Orice înscriere plasată în afara acestui program nu va fi luată în considerare. Pentru reprezentarea în concurs a unui număr cât mai mare de unități școlare, organizatorul poate solicita limitarea la maximum 2 înscrieri/unitate școlară. Toate detaliile sunt redate de regulament.

WEBSITE:            www.festivalulnistetarani.ro/curent.html