Drepturile şi obligaţiile părinteşti

Autoritatea părintească este ansamblul de drepturi și îndatoriri care privesc atât persoana, cât și bunurile copilului și aparțin în mod egal ambilor părinți. Părinții exercită autoritatea părintească numai în interesul superior al copilului, cu respectul datorat persoanei acestuia, și îl asociaza pe copil la toate deciziile care îl privesc, ținând cont de vârsta și de gradul său de maturitate. Ambii părinți răspund pentru creșterea copiilor lor minori. Autoritatea părintească se exercită până la data când copilul dobandește capacitatea deplină de exercițiu. Copilul datorează respect părinților săi indiferent de vârsta sa.

Ori de câte ori există neîntelegeri între părinți cu privire la exercițiul drepturilor sau la îndeplinirea îndatoririlor părintești, instanța de tutelă, dupa ce îi ascultă pe părinți și luând în considerare concluziile raportului referitor la ancheta psihosocială, hotărăște potrivit interesului superior al copilului. Ascultarea copilului este obligatorie.

Părinții au dreptul și îndatorirea de a crește copilul, îngrijind de sănătatea și dezvoltarea lui fizică, psihică și intelectuală, de educația, învățătura și pregătirea profesională a acestuia, potrivit propriilor lor convingeri, însușirilor și nevoilor copilului; ei sunt datori să dea copilului orientarea și sfaturile necesare exercitării corespunzătoare a drepturilor pe care legea le recunoaște acestuia. Răspunderea pentru creşterea şi asigurarea dezvoltării copilului revine în primul rând părinţilor, aceştia având obligaţia de a a-şi exercita drepturile şi de a-şi îndeplini obligaţiile faţă de copil ţinând cont cu prioritate de interesul superior al acestuia. În subsidiar, responsabilitatea revine colectivităţii locale din care fac parte copilul şi familia sa.

Autorităţile administraţiei publice locale au obligaţia de a sprijini părinţii sau, după caz, alt reprezentant legal al copilului în realizarea obligaţiilor ce le revin cu privire la copil, dezvoltând şi asigurând în acest scop servicii diversificate, accesibile şi de calitate, corespunzătoare nevoilor copilului. Intervenţia statului este complementară, statul asigură protecţia copilului şi garantează respectarea tuturor drepturilor sale prin activitatea specifică realizată de instituţiile statului şi de autorităţile publice cu atribuţii în acest domeniu.

Ambii părinţi sunt responsabili pentru creşterea copiilor lor. Exercitarea drepturilor şi îndeplinirea obligaţiilor părinteşti trebuie să aibă în vedere interesul superior al copilului şi să asigure bunăstarea materială şi spirituală a copilului, în special prin îngrijirea acestuia, prin menţinerea relaţiilor personale cu el, prin asigurarea creşterii, educării şi întreţinerii sale, precum şi prin reprezentarea sa legală şi prin administrarea patrimoniului său. În situaţia în care ambii părinţi exercită autoritatea părintească, dar nu locuiesc împreună, deciziile importante, precum cele referitoare la alegerea felului învăţăturii sau pregătirii profesionale, tratamente medicale complexe sau intervenţii chirurgicale, reşedinţa copilului sau administrarea bunurilor, se iau numai cu acordul ambilor părinţi. În situaţia în care, din orice motiv, un părinte nu-şi exprimă voinţa pentru luarea deciziilor cu privire la copil, acestea se iau de către părintele cu care copilul locuieşte, cu excepţia situaţiei în care acest lucru contravine interesului superior al copilului. Ambii părinţi, indiferent dacă exercită sau nu autoritatea părintească, au dreptul de a solicita şi de a primi informaţii despre copil, din partea unităţilor şcolare, unităţilor sanitare sau a oricăror altor instituţii ce intră în contact cu copilul. Un părinte nu poate renunţa la autoritatea părintească, dar se poate înţelege cu celălalt părinte cu privire la modalitatea de exercitare a autorităţii părinteşti, cu încuviințarea instanței de tutelă. Ascultarea copilului este obligatorie.

Se consideră motive întemeiate pentru ca instanţa să decidă ca autoritatea părintească să se exercite de către un singur părinte alcoolismul, boala psihică, dependenţa de droguri a celuilalt părinte, violenţa faţă de copil sau faţă de celălalt părinte, condamnările pentru infracţiuni de trafic de persoane, trafic de droguri, infracţiuni cu privire la viaţa sexuală, infracţiuni de violenţă, precum şi orice alt motiv legat de riscurile pentru copil, care ar deriva din exercitarea de către acel părinte a autorităţii părinteşti. În cazul existenţei unor neînţelegeri între părinţi cu privire la exercitarea drepturilor şi îndeplinirea obligaţiilor părinteşti, instanţa judecătorească, după ascultarea ambilor părinţi, hotărăşte potrivit interesului superior al copilului.

Părinţii sunt obligaţi:
a) să supravegheze copilul;
b) să coopereze cu copilul şi să îi respecte viaţa intimă, privată şi demnitatea;
c) să informeze copilul despre toate actele şi faptele care l-ar putea afecta şi să ia în considerare opinia acestuia;
d) să întreprindă toate măsurile necesare pentru realizarea drepturilor copilului lor;
e) să coopereze cu persoanele fizice şi persoanele juridice care exercită atribuţii în domeniul îngrijirii, educării şi formării profesionale a copilului.

Drepturile și obligațiile părintești cu privire la persoana copilului:
• dreptul şi obligaţia de a creşte copilul. Acestea constau în asigurarea condiţiilor de viaţă necesare dezvoltării copilului (stare de sănătate, dezvoltarea fizică, educaţie, şcolarizare şi pregătire profesională), paza şi supravegherea copilului.
• dreptul de a lua anumite măsuri faţă de copil. Pentru a aduce la îndeplinire obligaţia de a creşte copilul, părinţii trebuie să folosească metode pozitive de educație, fiind interzise pedepsele fizice sau alte tratamente umilitoare ori degradante.
• dreptul de a cere înapoierea copilului de la orice persoană care-l ţine fără drept;
• dreptul de a consimţi la adopţia copilului său;
• dreptul de a avea legături personale cu copilul;
• dreptul de a veghea la creşterea, educarea, învăţătura şi pregătirea profesională a copilului;
• dreptul de a stabili locuinţa copilului. În cazul în care părinţii nu locuiesc împreună, aceştia vor decide, de comun acord, la care dintre ei va locui copilul. Dacă părinţii nu cad de acord în această privinţă, va decide instanţa judecătorească după ascultarea ambilor părinţi ţinând seama de interesul superior al copilului;
• părinţii sunt obligaţi să informeze copilul despre toate actele şi faptele care l-ar putea afecta şi să ia in considerare opinia acestuia;
• părinţii sunt obligaţi să coopereze cu copilul şi să îi respecte viaţa intimă, privată şi demnitatea.
• dreptul şi obligaţia de a administra bunurile copilului;
• dreptul şi obligaţia de a-l reprezenta pe copil în actele civile (până la vârsta de 14 ani) ori de a-i încuviinţa actele (între 14-18 ani) pe care le încheie singur.

Părintele nu are nici un drept asupra bunurilor copilului şi nici copilul asupra bunurilor părintelui în afară de dreptul la moştenire şi la întreţinere.

Copilul nu poate fi separat de părinţii săi sau de unul dintre ei, împotriva voinţei acestora, cu excepţia cazurilor expres si limitativ prevăzute de lege, sub rezerva revizuirii judiciare şi numai dacă acest lucru este impus în interesul superior al copilului. Orice separare a copilului de părinţii săi, precum şi orice limitare a exerciţiului drepturilor părinteşti trebuie să fie precedate de acordarea sistematică a serviciilor si prestaţiilor prevăzute de lege, cu accent deosebit pe informarea corespunzătoare a părinţilor, consilierea acestora, terapie sau mediere, acordate în baza unui plan de servicii. Părintele minor care a împlinit vârsta de 14 ani are numai drepturile și îndatoririle părintești cu privire la persoana copilului. Drepturile și îndatoririle cu privire la bunurile copilului revin tutorelui sau, după caz, altei persoane, în condițiile legii.

Măsurile disciplinare nu pot fi luate de părinți decât cu respectarea demnității copilului. Sunt interzise luarea unor măsuri, precum și aplicarea unor pedepse fizice, de natură a afecta dezvoltarea fizică, psihică sau starea emoțională a copilului. Copilul nu poate fi supus pedepselor fizice sau altor tratamente umilitoare ori degradante. Sancţiunile ce se pot aplica părinţilor pentru nerespectarea obligațiilor lor pot fi de natură penală, contravenţională, civilă sau de dreptul familiei.

Sancţiuni de natură civilă sau de dreptul familiei:
• decăderea din drepturile părinteşti;
• răspunderea civilă a părinţilor pentru faptele ilicite ale copiilor;
• răspunderea pentru rea administrare. În calitatea lor de administratori, părinţii răspund, ca şi tutorele, pentru pagubele materiale pricinuite copiilor, din vinovăţia lor.

Instanța de tutelă, la cererea direcției generale de asistență socială și protecția copilului, poate pronunța decăderea din exercițiul drepturilor părintești dacă părintele pune în pericol
viața, sănătatea sau dezvoltarea copilului prin relele tratamente aplicate acestuia, prin consumul de alcool sau stupefiante, prin purtarea abuzivă, prin neglijență gravă în îndeplinirea obligațiilor părintești ori prin atingerea gravă a interesului superior al copilului. Cererea se judecă de urgență, cu citarea părinților și pe baza raportului de anchetă psihosocială. Participarea procurorului este obligatorie.

Decăderea din exercițiul drepturilor părintești este totală și se intinde asupra tuturor copiilor născuți la data pronunțării hotărârii. Cu toate acestea, instanța poate dispune decăderea numai cu privire la anumite drepturi părintești ori la anumiți copii, dar numai dacă, în acest fel, nu sunt primejduite creșterea, educarea, învățătura și pregătirea profesională a copiilor. Decăderea din exercițiul drepturilor părintești nu scutește părintele de obligația sa de a da întreținere copilului. În cazul în care, după decăderea din exercițiul drepturilor părintești, copilul se află în situația de a fi lipsit de îngrijirea ambilor părinți, se instituie tutela. Instanța de tutelă redă părintelui exercițiul drepturilor părintești, dacă au încetat împrejurarile care au dus la decăderea din exercițiul acestora și dacă părintele nu mai pune în pericol viața, sănătatea și dezvoltarea copilului. Până la soluționarea cererii, instanța poate îngădui părintelui să aibă legături personale cu copilul, daca aceasta este în interesul superior al copilului.

Direcţia generală de asistenţă socială şi protecţia copilului va lua toate măsurile necesare pentru ca părinţii decăzuţi din drepturile părinteşti, precum şi cei cărora le-a fost limitat exerciţiul anumitor drepturi să beneficieze de asistenţă specializată pentru creşterea capacităţii acestora de a se ocupa de copii, în vederea redobândirii exerciţiului drepturilor părinteşti. Părinţii care solicită redarea exerciţiului drepturilor părinteşti beneficiază de asistenţă juridică gratuită, în condiţiile legii.

Sancţiuni de natură contravenţională:
• pentru oferirea de băuturi alcoolice spre consum într-un local public unui copil;
• pentru îndemnul sub orice formă al minorilor de a săvârşi contravenţii.

Sancţiuni de natură penală
• abandonul de familie. Infracţiunea constă în săvârşirea de către cel care are obligaţia de întreţinere, faţă de copil, a uneia dintre următoarele fapte:
a) părăsirea, alungarea sau lăsarea fără ajutor, expunându-l la suferinţe fizice sau morale;
b) neîndeplinirea cu rea-credinţă a obligaţiei de întreţinere;
c) neplata cu rea-credinţă, timp de 3 luni, a pensiei de întreţinere stabilită pe cale judecătorească;
• rele tratamente aplicate minorului. Această infracţiune constă în fapta părintelui sau a persoanei căreia copilul i-a fost încredinţat spre creştere şi educare de a aplica măsuri sau tratamente de orice fel care pun în primejdie gravă dezvoltarea fizică, intelectuală sau morală a copilului (de exemplu: alungarea de acasă, expunerea la îmbolnăvire, aplicarea de lovituri corporale, ameninţarea gravă, lipsirea de libertate, punerea minorului să cerşească sau punerea unui minor să practice prostituţia, punerea minorului să asiste la scene ori acte cu caracter obscen etc.).
• reţinerea fără drept de către un părinte a copilului său minor, fără consimţământul celuilalt părinte sau al persoanei căreia i-a fost încredinţat, respectiv fapta persoanei căreia i s-a încredinţat minorul prin hotărâre judecătorească, spre creştere şi educare, de a împiedica în mod repetat pe oricare dintre părinţi să aibă legături personale cu minorul, în condiţiile stabilite de părţi sau de către organul competent;
• împiedicarea, în mod nejustificat, a accesului la învăţământul general obligatoriu de către părintele sau persoana căreia i-a fost încredinţat, potrivit legii, un minor;
• punerea în primejdie a unei persoane în neputinţă de a se apăra. Codul Penal prevede că părăsirea, alungarea sau lăsarea fără ajutor, în orice mod, a unui copil, care nu are putinţa de a se îngriji, de către acela care îl are în îngrijire, punându-i în pericol iminent viaţa, sănătatea sau integritatea corporală, constituie infracţiune.
• lovirea sau orice acte de violenţă cauzatoare de suferinţe fizice săvârşite asupra unui membru de familie. Acţiunea penală poate fi pusă în mişcare şi din oficiu.
• gestiunea frauduloasă (Cod penal). Această infracţiune constă în pricinuirea de pagube unui copil, cu rea-credinţă, cu ocazia administrării sau conservării bunurilor acestuia, de către cel care are sau trebuie să aibă grija administrării ori conservării acestor bunuri.
(Codul Penal – 2009, Codul Civil – 2009, Legea nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului).