Diseminare Curs Multimedia Based Presentation

In perioada 29.08.2011-03.09.2011 am participat la cursul de formare profesionala „Multimedia based presentation” care s-a tinut in Wiener Neustadt, Austria.
Institutia organizatoare: Europaische Bildungsinitiative/ European Initiative for Education, Wiener Neustadt / Austria
http://www.advanced-training.net
info@advanced-training.at
Descriere curs: In vederea pregatirii pentru curs, mi-am revazut cunostintele de limba engleza, mi-am creat cont pe platforma Moodle pusa la dispozitie de formator unde mi-am creat o scurta prezentare in care am precizat asteptarile mele cu privire la curs si nevoile mele de formare.Pe platforma, formatorii ne-au prezentat o serie de materiale pentru studiu individual, activitate premergatoare desfasurarii propriu-zise a cursului care a constat in familiarizarea cu o serie de aplicatii software de prelucrare imagini si grafica: Photoshop, Picasa, Gimp, Hornil stylePix, Paint.net. De asemenea, organizatorul cursului ne-a pregatit si prezentari ale aplicatiilor Audacity, MindMapping, Mediator, utile in crearea si prelucrarea fisierelor multimedia.Tot in cadrul activitatilor de pe platforma ne-am cunoscut colegii cu care apoi ne-am intalnit la curs.
Activitatea de formare a constat in ore de laborator desfasurate individual sau pe grupe in cadrul carora am lucrat efectiv cu mai multe aplicatii pentru crearea de diferite elemente multimedia, respectiv am prelucrat imagini (rezolutie, compresie,etc) cu Paint.net, am creat fisiere video cu Windows Movie Maker si Photo Story, am prelucrat fisiere de sunet cu Audacity pe care le-am integrat ulterior in video. Partea principala a cursului a fost utilizarea aplicatiei Mediator pentru crearea de elemente de animatie, foarte utile in crearea materialelor de tip e-learning. Am invatat sa cream animatii, sa adaugam efecte, am realizat legaturi intre metode si evenimentele asociate diferitelor elemente, am comparat diferentele dintre prezentarile manuale (controlate de utilizator) si cele automate (care ruleaza independent).
Organizatorul cursului ne-a pus la dispozitie pe langa materiale electronice si suport de curs complet cu o multitudine de informatii despre programele pe care le-am studiat, despre oras, principalele reguli ce trebuie urmate pentrua realiza un material educational atractiv si eficient.
Cursul a avut si o componenta culturala, in cadrul careia am vizitat Viena unde am putut vedea principalele obiective culturale semnificative ale Austriei. Am beneficiat, de asemenea, de o vizita in orasul Wiener Neustadt insotiti de un ghid specialist in istoria artei care ne-a facut un tur complet al orasului, cum s-a intemeiat, cum s-a dezvoltat de-a lungul istoriei, principalele personalitati care au marcat evolutia acestuia. Turul s-a incheiat cu o vizita extrem de interesanta la muzeu unde ne-am completat imaginea asupra orasului gazda prin exponatele vizionate.
Modalitatea de aplicare pentru bursa:
– am consultat site-ul Agentiei Nationale ANPCDEFP
– m-am documentat si am urmat pasii prezentati clar si concis in Apelul national si Ghidul candidatului
– pentru clarificari am contactat responsabilul de actiune, am consultat forumul si materialele de diseminare ale altor colegi
– mi-am ales cursul din catalogul de cursuri si am completat formularul de aplicatie.
Consider cursul o oportunitate deosebita de formare datorita faptului ca mi-a permis informarea privind diversificarea metodelor si tehnicilor de lucru in vederea adaptarii la noile provocari privind mediul educational din Uniunea Europeana.
Activitatea de formare a fost realizata cu sprijinul financiar primit in cadrul Programului de Invatare pe Parcursul Intregii Vieti – Comenius si din fonduri FSE-POSDRU prin proiectul „Schema de sustinere complementara a mobilitatii europene a cadrelor didactice din invatamantul preuniversitar beneficiare ale Programului de Invatare pe Parcursul Intregii Vieti (Life Long Learning).
Continutul prezentului material reprezinta responsabilitatea exclusiva a autorului si Agentia Nationala si Comisia Europeana nu sunt responsabile pentru modul in care continutul informatiei va fi folosit.
Prof. Artemiza Milea
Scoala cu cls. I-VIII Dichiseni/Calarasi.