Deschiderea anului şcolar, o aventură financiară de peste 1.200 de lei pentru mulţi părinţi

Deschiderea noului an şcolar este o adevărată aventură financiară de peste 1.200 de lei pentru mulţi părinţi, mai ales când copiii au nevoie de uniforme, ghiozdanul cel vechi s-a rupt şi le-ar fi bu­nă şi o tabletă. Prin comparaţie, în Fran­ţa, cheltuielile cu şcoala sunt de­du­se din impozit.
Pentru un părinte cu doi copii, înce­pe­rea anului şcolar costă peste 1.200 de lei, asta însemnând cheltuielile pentru strictul necesar. Astfel, pentru un copil de clasa a III-a, de pildă, părintele cum­pără uniformă, manuale şi rechizite, dar şi un ghiozdan nou, în cazul în care cel de anul trecut nu mai poate fi folosit. Toa­te acestea costă, la un loc, peste 500 de lei. Pentru un copil de grădiniţă, su­ma este chiar mai mare de 600 de lei, în­trucât acesta are nevoie şi de două pe­rechi de încălţări, dar şi de pijama şi ha­i­ne de schimb.
Un alt părinte spune că pregătirea pentru noul an şcolar a început încă din va­ră, pentru că, din cauza costurilor ri­di­cate, nu ar fi reuşit să achiziţioneze toa­te cele necesare într-o singură „şedinţă” de cumpărături.
„Copilul intră în clasa I. Trebuie să cum­păr uniformă. De regulă, fiecare şcoală are un loc special către care îi în­drumă pe părinţii să cumpere uniforma. Mai sunt şcoli unde vin reprezentanţii unor firme care fac uniforme şi iau mă­su­ra copiilor, apoi aduc uniforma la şcoa­lă. Tot de la această firmă poate fi luat un trening, care costă cam 100 de lei. O uniformă completă costă între 500 şi 600 de lei„, spune o mamă care, pe de altă parte, estimează că va plăti 100 de lei pe un ghiozdan şi aproximativ ace­eaşi sumă pentru rechizite.
Dacă banii nu ajung, părinţii cum­pă­ră doar strictul necesar: o fustă sau un pantalon şi o cămaşă, care micşorează la mai puţin de jumătate costurile pentru uni­formă.
Cea mai lungă listă de cumpărături, la clasa I
O altă mamă crede că va cheltui apro­ximativ 1.200 de lei doar pentru înce­pu­tul de an şcolar al fetiţei sale, care trece în clasa a II-a. Astfel, ea va cumpăra do­uă uniforme (80 de lei bucata), „să aibă de schimb”, plus trei cămăşi (30 de lei bu­cata), pantofi (60 de lei), trening (100 de lei), tricouri (60 de lei) şi pan­tofi de sport (180 de lei), pentru că „pe cei de 60 de lei îi rupe imediat”.
Pentru ghiozdan, model cu rotile, mama spune că trebuie puşi deoparte 200 de lei, iar pentru caiete şi penar, alţi 150 de lei.
Aceeaşi mamă mai spune că manua­lele şi caietele speciale pentru primul se­mestru, pentru care se face comandă la şcoală, cresc cu alţi 150 de lei costurile pen­tru începutul noului an şcolar.
Tot o mamă a pus pe hârtie ce mai are de cumpărat, zilele astea, pentru fetiţa care va începe clasa I: uniformă (120 de lei), trening (70 de lei), adidaşi (70 de lei), pantofi (90 de lei), ghiozdan (50 de lei), radieră (4 lei), ascuţitoa­re (2,5 lei), penar echipat (80 de lei), stilou (32 de lei), acuarele (15 lei), plastilină (6 lei), foarfecă (6 lei), pahar desen (6 lei), etichete (1,5 lei), lipici (4 lei).
Toate astea se adaugă listei de cum­pă­rături care a fost deja acoperită: ciorapi (5×15 lei), cartoane colorate (5×1 leu), caiete (4×1,2 lei), coperte (4×1 leu), bloc desen (5 lei).
Sursa: vestic.ro.