Consiliul local Sibiu nu poate rezolva problema profesorilor de la Liceul de Arte

Primarul Sibiului, Klaus Iohannis, a declarat că nu poate interveni pentru rezolvarea problemei cadrelor didactice de la Liceul de Arte din Sibiu, care nu şi-au primit salariile de o lună, competenţa aparţinând Guvernului României. Acesta trebuie fie să rectifice standardul de cost pe elev, fie să permită acordarea unor derogări în vederea compensării sumelor necesare la nivel de unitate administrativ-teritorială. Primarul a menţionat că va transmite premierului Emil Boc documentaţia necesară în vederea deblocării situaţiei de la Liceul de Arte.

Sursa: mediasinfo.ro