Conferință internațională dedicată comemorării a 100 de ani de la declanșarea Primului Război Mondial

În perioada 9-10 octombrie 2014, Facultatea de Istorie a Universității din București în parteneriat cu Ministerul Afacerilor Externe, alături de o serie de parteneri academici, vor organiza Conferința științifică internațională The Road to the “Unwanted” War of 1914. Comemorarea centenarului declanșării Primului Război Mondial, un moment cu o importanță specifică în istoria universală, va reuni la București specialiști reputați din 10 țări europene și SUA, în vederea explorării deciziei de asumare a războiului la toate nivelurile societății.

La o sută de ani de la izbucnirea Marii Conflagrații Mondiale, interesul pentru cumulul de evenimente și procese aferente este cu atât mai mare cu cât Marele Război a implicat nu numai un număr impresionant de state, ci și domenii variate – politic, diplomatic, militar, economic, social, pe o perioadă îndelungată. Beneficiind de un interes extrem de ridicat printre cercetători, tematica ce înglobează Primul Război Mondial și cauzele care au dus la declanșarea acestuia încă primește o atenție deosebită în toate colțurile lumii.

Evenimentul se va concentra asupra înțelegerii modului în care decidenții politici, combatanții și civilii deopotrivă au imaginat și au experimentat conflictul în perioada timpurie a Marii Conflagrații. Fiind un eveniment cu o perspectivă multidisciplinară asupra dispunerii și dorinței de a duce un război în 1914, programul conferinței include o serie de lucrări din domenii variate, precum cel cultural, social, militar sau discipline istorice adiacente (istoria artei, relații internaționale, studiul războiului, sociologie istorică, științe politice și filosofie).

Puteți consulta programul conferinței accesând următorul link – Schedule RUW 1914