Conferinta ‘Bridges for Trainers’, Germania

Conferinţa „Bridges for Trainers” este un nou concept de conferinţă bianuală, care reuneşte formatori cu experienţă, furnizori de cursuri de formare pentru formatori (ToT) şi reprezentanţi ai Agenţiilor Naţionale Erasmus+ / Centrelor de Resursă SALTO care lucrează cu reţele de formatori pentru a reflecta asupra tendinţelor şi problemelor importante din domeniul tineretului şi a efectului acestora asupra activităţii formatorilor.

Conferinţa „Bridges for Trainers” 2014 asigură platforma pentru a dezbate tendinţele şi subiectele importante legate de formarea în domeniul tineretului, atât la nivel naţional, cât şi internaţional.

Sunt invitaţi să participe formatori cu experienţă (care livrează cursuri de formare pentru lucrători şi lideri de tineret) şi organizatori de cursuri de formare (care au o strategie curentă pentru cursurile de formare pe care le livrează la nivel naţional sau internaţional).

Informaţii detaliate referitoare la acest seminar (descriere, obiective, profil candidat etc.) se pot accesa la următoarea adresă:
https://www.salto-youth.net/tools/european-training-calendar/training/bridges-for-trainers.4409/

Înscrierea se face online prin completarea formularului de candidatură (este necesară în prealabil înregistrarea pe site-ul SALTO-Youth) la adresa:
http://www.salto-youth.net/tools/european-training-calendar/application-procedure/4642/application/

Criterii de selecţie:
– capacitate de comunicare, informare şi formare;
– motivaţie personală și profesională;
– experienţa de formator;
– distribuţie geografică;
– abilităţi lingvistice.

Data limită pentru înscrierea online este: 21 septembrie 2014

Condiții de participare:
a. Numărul maxim de participanți din România: 4
b. Preselecția națională se realizează de către ANPCDEFP.
c. Selecția finală la nivel european se realizează de către Agenția Națională din Germania.

NOTĂ:
1. Costurile de participare vor fi distribuite după cum urmează: costurile de transport vor fi acoperite de către ANPCDEFP pe bază de contract, iar cele legate de subzistență (cazare și masă) de către organizatori.

2. Candidații selectați trebuie să-și avanseze sumele necesare acoperirii costurilor de transport până la locul de desfășurare a cursului, utilizând cel mai ieftin mijloc de transport: bilet de avion (clasă economic, low-cost), bilet de tren  (clasa a II-a), autocar etc. Aceste costuri vor fi rambursate de ANPCDEFP în proporție de 95%.

3. Un procent de 5% din costurile de transport va fi perceput ca fiind cofinanţarea participantului la curs (și el va fi reținut din cheltuielile de transport, la decont).

4. Agenția Națională din Germania va asigura costurile privind cazarea, masa participanților și costurile aferente programului de activități.

Adresa: Bonn
Organizator: AN Erasmus+ din Germania
Persoane de contact: Mihaela Nicolai (mihaela.nicolai@eurodesk.eu)