ACL solicită demisia ministrului Educației

Printr-un comunicat de presă, Raluca Turcan, vicepreședinte ACL, solicită demisia ministrului Remus Pricopie, avertizând că, o dată cu începerea anului școlar, două bombe vor pulveriza guvernarea Ponta:

I.

2014 este al doilea an în care copiii de clasa I încep anul școlar fără manuale!

2014 este anul în care și copiii de clasa a II-a încep anul fără manuale.

Programa școlară a fost schimbată încă din IUNIE 2012 dar nici până acum guvernul Ponta, Ministerul Educației, nu au tipărit manualele pentru clasele I și a II-a.

Se invocă apariția contestațiilor în procedura de licitație. Însă LICITAȚIA a fost demarată abia în APRILIE 2014, deci după doi ani de zile. 2 ani de zile de nepăsare, incompetența și dispreț față de soarta copiilor.

ADEVĂRUL este că au întârziat fără nicio scuză demararea procedurilor de licitație după finalizarea schimbării programei școlare.

II.

A doua bombă este unda verde pentru universități în organizarea învățământului postliceal în cadrul facultăților!

Această măsură este un nonsens pentru orice persoană cu logică și decență. Ministerul a hotărât ca universitățile să admită liceeni fără Bacalaureat în colegii universitare. În cazul în care vor promova examenul de bacalaureat vor putea intra direct în anul II de facultate.

Am următoarele întrebări pentru domnul Ministru Pricopie și pentru șeful copy-paste:

1. Cine evaluează aceste postliceale? ARACIP-ul este scos din procesul de evaluare.

2. Cum se organizează aceste postliceale? Unde sunt atelierele, cum se specializează practic cursanții?

Rețeta PSD este următoarea:

Nu iei Bacalaureatul, nu-i nimic!

Te înscrii la o postliceală cu taxă!

Plătești, taxa!

Faci doi ani de studii care nu sunt evaluate de NIMENI!!!

Intri DIRECT în anul II de facultate dacă reușești în doi ani să iei examenul de BAC.

3. Cum mai motivăm elevii să ia Bacalaureatul când ei merg la facultate fără acest examen și intră după doi ani de postliceală direct în anul II?

4. Cum mai motivăm copiii să urmeze învățământul profesional pentru a învață o meserie?

Sunt întrebări care acum nu au răspuns dar care arată lipsa de viziune și preocupare. Lipsa datoriei pentru a crește șansele pentru copii să-și găsească un loc pe piața muncii.

Pentru toate acestea, când vă înaintați demisia, domnule Ministru al Educației?

ACL solicită demisia Ministrului Educației Naționale pentru dispreț, incompetență și degringoladă.