57% din scolile din Bistrita-Nasaud sunt autorizate sanitar

Deşi 70% din şcolile din Bistriţa-Năsăud au fost supuse unui proces de modernizare, numai 57% au primit autorizaţii sanitare de funcţionare pentru anul şcolar 2011-2012, criteriul care a stabilit acest procent fiind existenţa apei curente. Situaţia a fost prezentată în Colegiul Prefectural de către inspectorul şcolar general Vasile Marc, care a anunţat că, până în luna decembrie, vor fi construite 22 de grădiniţe şi creşe finanţate prin fonduri guvernamentale. De asemenea, acesta a precizat că nu sunt probleme cu combustibilul solid (95% dintre şcoli dispunând de stocurile necesare) şi nici cu transportul şcolar, în condiţiile în care judeţul dispune de 55 de microbuze şcolare, la care se vor adăuga încă 4-5, destinate elevilor din Budeşti Fânaţe, Fântânele, Ciceu Poieni şi Jelna, unde s-au desfiinţat clasele de gimnaziu anul acesta, din cauza numărului foarte mic de elevi

Pentru detalii, accesaţi: www.mesagerul.ro