31 de directori din Botosani au fost inlocuiti

Începând cu 1 septembrie 2011, 31 de directori de unităţi de învăţământ din judeţul Botoşani au fost înlocuiţi din funcţie, prin decizia Consiliului de Administraţie al Inspectoratului Şcolar Judeţean. Motivele care au stat la baza acestei decizii au constat în: refuzul de a mai accepta o funcţie de conducere, demisie, pensionare, reorganizarea reţelei şcolare sau management defectuos.

Inspectorul şcolar general al ISJ Botoşani, prof. Ada Macovei,  a precizat că au existat şi două cazuri de cadre didactice care “nu erau titulare, erau detaşate în interesul învăţământului şi la concursurile de anul acesta nu au reuşit să obţină note de promovare”. Schimbările semnificative s-au produs la Colegiul Naţional “A.T. Laurian” şi Colegiul Naţional „Mihai Eminescu”, ambii directori renunţând la funcţie.

De asemenea, începutul noului an şcolar a marcat momentul unei reorganizări a reţelei şcolare, în conformitate cu prevederile noii legi a educaţiei naţionale. Astfel, în judeţul Botoşani vor exista doar 119 unităţi de învăţământ cu personalitate juridică, spre deosebire de anul trecut când au avut acest statut 137 de grădiniţe, şcoli şi licee. „Acestea au, în general, un singur director. În unele cazuri, acolo unde numărul de clase este mare, acestea au doi directori adjuncţi, singura unitate cu doi adjuncţi fiind Colegiul Tehnic „Gheorghe Asachi””, a mai declarat Ada Macovei.

Pentru a vedea lista completă a directorilor înlocuiţi începând cu 1 septembrie, vă rugăm să accesaţi: www.banulbotosanean.ro